Arta urbana romaneasca vazuta de taz.de

|


Tot aricolul aici

via stencil.ro

Comemorarea sfarsitului totalitarismului

|


art is everything

|



Iata ca limitele conceptului de arta s-au topit odata cu evolutia acesteia. S-a spus ca multe dintre aceste experimente nu sunt de fapt arta. Lasand la o parte faptul ca însusi conceptul de “arta” pe care acesti contestatari îl au este unul extrem de vicios, cum am putea sa denumim o activitate ca acea a dadaismului, conceptualismului, etc? Unii au spus ca acest gen de manifestari ar fi “nebunie” pur si simplu, dar ele nu întrunesc nici pe departe criteriile de clasificare într-o anumita tulburare psihica deci nu pot fi luate ca fenomene exclusiv psihopatologice. Nimeni nu este proprietarul limitelor conceptului de arta si de aceea trebuie acceptata extinderea acestuia.

intreg textul poate fi citit aici:

Eu in varianta melancolico-metafizica.

|


Expozitia mea "Frumosul sexualitatea si arta" preschimbata apoi in "Iradierea sexuala a frumusetii" a fost filmata de Murivale.




Parca nu ma mai reprezinta nici perioada aceea si nici arta pe care o faceam atunci. Mi-e cam penibil...

Multumesc lui Vasile pentru caldura

World as perfect mechanism!

|



Simfonia orasului, simfonia memoriei, simfonia eternei reintoarceri

|


Iata ce am vazut duminica seara la MNAC:



A fost facut de Walter Ruttmann in 1929.
Am pus aici prima parte, restul in numar de 3 pot fi vazute mergand direct la adresa asta si ales din stanga:
http://www.youtube.com/watch?v=5ej84nN1WcE
Diferenta fata varianta vazuta la MNAC consta in coloana sonora facuta de Sillyconductor cu ritmuri de minimal industrial cu aroma de muzica de cabaret. Cea originala pare ca s-a pierdut asa ca filmul pare un remake.

Am avut doua tipuri de trairi. Mai intai o adevarata teleportare in acele vremuri. Am simtit cum arhetipurile mostenite de la bunicii mei explodeaza pur si simplu in mine. Am sentimentul asta cateodata cand dau de cultura interbelica. Cine stie cate vise s-au cristalizat atunci in sufletul lor!

Filmul nu prezenta povesti ci doar imagini luate pur si simplu impersonal de pe strada, din cazinouri din viata de zi cu zi a Belinului anilor 1920. Detalii cu adevarat delicioase. Mi-au venit in minte filmele de la Hollywood care mutileaza baroc detaliile facand abuz de ele. In acest film am vazut detalii reale si adevarate.

Dincolo de asta se poate vedea ca filmul rupe anumite secvente ale vietii reale si pare ca le da aspect de loop de visuals. Picioarele balerinelor de la cabaret, tramvaieie si trenurile trcand unul pe langa altul, usile de la hotel toate prezinta realitatea industriala care pare rece, mecanica, transpersonala. A vedea nu doar cu imagini interbelice puse in visuals ci a vedea visualuri concepute atunci e ceva inedit. M-a dus cu gandul la puterea acestui om de anticipare a artei video si a imaginilor in miscare proiectate de cativa ani in cluburi. In primul moment am ramas un pic uluit. Dar totusi din 1929 in Germania abstractionismul isi traia apogeul. In fond arta video/visualurile fie prezinta un abstractionism in miscare, fie imagini in miscare realiste carora . Pana la urma arta s-a cam terminat odata cu abstractionismul. Adica cumva cam cu ce ea a inceput in preistorie. De la abstractionism arta a beneficiat doar de cateva inovatii tehnologice (pe care le-a asimilat ). Ce s-a schimbat cu adevarat este conceptia despre arta care s-a democratizat si ea si astfel granitele ei au devenit mai largi.

Vazand filmul am avut un sentiment de sublim matematic cum zice Kant. Lumea aia atat de reala si de vie nu mai exista. Parea o lume eterna, oamenii traiau clipa si nimic nu anunta crackul economic ce va conduce ulterior la dezastrul celui de-al doilea razboi. Acea lume parea atat de aproape de realitatea de azi si totusi atat de departe! Masinile s-au retopit si probabil ca zac azi prin capace de canal, ceasuri sau componente de computere. Copiii aceia care se jucau e posibil sa fi disparut si ei. Adultii in mod sigur. Femeile vesle de la cazino probabil ca sunt doar calcar ce zace pe sub pamant. Leul care se infrupta dintr-o bucata de carne probabil ca a fost printre primii care au urmat soarta obiectului sau de interes. Obloanele ondulate ale vechilor pravalii mai pot fi vazute prin centrele istorice cum e Lipsacaniul. Dar si alea probabil ca sunt pline de graffiti deja.

Gastile si politica

|



vOt

|


Cetateanul in forma de prefabricat, numai bun de prelucrat pe o banda industriala este chemat la vot.

O zi de shopping in Romania electorala

|































Despre lupul paznic la (v)oi...

|


The people and The House of The People

|



Tilable People's House

|


On the same story as prevous post:


That could be an exhibition idea. On over the whole walls:




or at the middle:





Casa poporului in stare dialectica

|



acrylic/marker/polistiren

Mostra de strada

|




Aerosol/acrylic/polistiren


Corporatismul sufoca Romania

|


Observ ca in ultimul timp a aparut in massmedia o campanie de „potolire” a artistilor care, extraordinar, traiesc pe bani publici. Dintr-o data parca artistii au ajuns delapidatorii, coruptii si parazitii societatii. Criticile vin din partea unora care si-au vandut sufletul corporatismului si care afiseaza o inflatie umanista centrata in principal pe elementul religios probabil pentru a-si carpi mizeriile in care se scalda zi de zi. Am sa fac cateva precizari legate de diferenta dintre cultura umanista si cea corporatista pentru a vedea de ce judecata unor astfel de oameni asupra artei este una denaturata.



Cultura corporatista insista pe finalitate comerciala primara. Ea se adreseaza mentalitatii maselor si tocmai de asta se face in echipa. Echipa este formata din specialisti in investigarea, sondarea si prognoza pe termen scurt a gustului si mentalitatea maselor. Principalul reper al artei corporatiste este un soi de romantism fie natural fie tehnologic care atesta nevoia maselor de a evada din starea sociala de angajat si subordonat in corporatii, firme, institutii, organizatii.
Dispretul fata de o anumita parte a umanitatii este o constanta si nevoia de delimitare de ea este de fapt o nevoie de de a evada din banalitate. Nevoia de evadare din normalitate si agitatia permanenta este o consecinta a presiunilor exercitate de superiorii ierarhici in scopul unei eficiente maxime.
Cultura corporatista este menita in special sa distreze adica sa creeze iluzia consumatorului ca se afla cumva pe o insula insorita si este inconjurat de fotomodele.

Cultura umanista insista pe exprimarea sinelui, pe abreactizare a arhetipurilor psihice particularizate in fiecare om. Scopul ei principal nu este acela de a scapa de povara unui stil de viata corporatist, stresant si nici imbogatirea. Din acest motiv cultura umanista ajunge sa fie retinuta si adoptata de comunitate ca bun spiritual in timp ce cea corporatista sfarseste prin a fi uitata de inconstientul colectiv daca reclama nu ar sustine-o sistematic. Cultura umanista supravietuieste timpului pentru ca exprima valori profunde nascute sincer din nevoia de exprimare si nu din interese meschine vopsite umanist. Ea isi permite sa rejudece valorile crezute perene si sa le reinterpreteze dupa proprie vointa.

Cultura umanista niciodata nu trebuie pusa sub semnul intrebarii si controlului parlamentului sau a oricarei autoritati sociale asa cum gandesc unii ca Funar sau Paunescu. Aberatiile pe care le-a debitat ultimul aseara la Realitatea TV cum ca ar exista o arta ilegala se datoreaza unei confuzii intre decizia politica si cea artiostica. Arta nu are nevoie de limitari de prerogative pentru ca nu este politica. Ea nu ioa decizii in locul comunitatii asa cum fac politicienii. Opozitia si controlul diferitelor institutii de catre altele sau de catre societatea civila se refra la limitarea lacomiei politicienilor in asa fel incat raul produs de ei sa fie mai mic.

Intemeierea unui astfel de statut al institutiei culturii se face prin 3 argumente:

1. Cele mai importante productii artistice in istorie (in special cea recenta) nu au aparut sub supravegherea autoritatilor ci sub libertatea personala de creatie a artistului.

2. Arta in general nu e platita la timpul ei de catre comunitate ci abia dupa cateva generatii ajunge sa fie apreciata. A finanta proiecte oarecum nepopulare si neapreciate in acest moment se face in contul proiectelor trecute ale caror autori poate ca deja au trecut in nefiinta si nu mai pot beneficia de rasplata comunitatii pentru productiile lor spirituale. Institutia artei functioneaza la fel ca sistemul de asigurari. Mai multi artisti contemporani a caror valoare este in formare sunt platiti pentru diferite proiecte indiferent de cat de excentrice pot fi. In viitor cel putin unul dintre ele ajunge sa fie asimilat de comunitate si astfel ea isi onoreaza aposterioric datoria ce o are fata de mintile luminate care creaza cultura. Se poate spune ca banii pentru un astfel de proiect platesc de fapt un Van Gogh neplatit la timpul sau.

Cand Paunescu face afirmatia ca un institut cultural ca ICR nu trebuie sa finanteze „experimente” nu face decat sa isi exercite vechile „delicii” culinare experimentate inainte de 1989 care i-au adus o faima nationala de netagaduit. El nu prea este un artist al experimentului pentru ca inclusiv in poezia lui a mers pe drumuri deja batatorite de altii. Cumva el este profitorul de pe urma trudei celor pe care el ii copiaza in poezia sa. E firesc sa isi apere statutul.


3. Miile de ani de cultura represiva la adresa omului de rand si-au lasat amprente adanci in dezumanizarea sa. Exprimarea libera prin cultura umanista este o reparatie facuta de comunitatea actuala pentru pacatele facute de cele precedente predecesorilor celor care se exprima astfel.

Oligarhi ca Prigoana, Becali, Voiculescu, Vantu care au impresia ca artistul trebuie sa fie servitorul lor la fel cum politistul (tot platit din bani publici) de obicei este. Ei au ajuns sa se creada stapanii umanitatii si ai universului iar atunci cand acesta nu le provoaca lor satisfactie au pusee de a-l corecta. Prin „prigonirea” culturii alternative umaniste spre a o forta sa devina corporatista asa cum se vede in campania sustinuta in principal de Antena 3 (si restul de antene), Realitatea TV si chiar de supranumitul TVR Cultural se poate observa in ce masura acesti moguli folosesc institutiile statului pentru propriile lor interese corporatiste. Cand o institutie ca aceea a artei „scapa” de sub controlul propriilor interese si pare sa miste in front acesti oligarhi cu ambitii tiranice deja sar ca arsi.

De ce nu vorbim si despre cum jumatate din buget este ingropat in "aparare" si in false amenintari care justifica o astfel de aparare? Aici nu mai este vorba de 50 000 Euro (care am inteles ca nu s-au cheltuit doar cu aceasta expozitie ci si cu alte evenimente) ci de zeci milioane de Euro. O astfel de risipa este repede uitata de acesti nesimtiti pentru ca din ea isi ingrasa si ei conturile si isi dubleaza averile de la an la an. Nevoia lor de a aplatiza, subordona si comanda pentru a-si satisface lacomia lor apoteotica li pare a fi implacabila.

„Va reprezinta aceasta arta” era mesajul care aparea intr-o emisiune la Antena 3.
Intrat in mecanismul capitalismului de cumetrie omul de rand nu cunoaste decat cultura „eficientei”, „autodepasirii”, „excelentei” si a altor astfel de magarii care vad ca au infestat inclusiv listele de discutii culturale. Reactia omului de rand este urmatoarea: „pai si eu as putea sa fac asta”. Nimeni nu ii spune ca e ok sa faca si el asta. Nimeni nu ii spune ca si el om si ca poate fi si el artist in afara momentului in care Prigoana & co ii spune sa isi bage mintile in cap. Nimeni nu ii spune ca si el are drepturi, ca merita o viata mai buna decat sa le cladeasca imperiile financiare ale mogulilor. Nime ni nu ii spune ca principiul puterilor in stat este subminat in momentul in care politicienii si oligarhii sunt si patroni de trusturi de presa si dicteaza per ansambblu politica de informare. E si vina lui pentru starea de „porc multumit” in care se complace insa mizeriile din massmedia contribuie din plin la indobitocirea lui. Mi-e sila!

A folosi teoria in discursul artistic este un lucru extrem de riscant

|


Am vazut recent cateva filme despre o expozitie proasta rau de tot facuta in 2007 si pe cale de a fi reluata si in 2008 despre legatura dintre discursul lui Brancusi si cel al lui Enstein. Imi vine in minte bancul cu iepurele care a sfidat lupul prezentand o disertatie despre cum iepurii omoara lupii, lucrare supervizata insa de urs (morala: nu conteaza ce scrii in teza de doctorat ci pe cine ai coordonator…)

Brancusi su Einstein insa sunt doua spirite profund diferite atat prin vocatia profesionala cat si prin atitudinea fata de lume, prin filozofie. Enstein reprezinta spiritul nondeterminismului si relativului in mod asumat iar Brancusi este un semifilosof innascut al universalului si determinismului valori 3evident preluate din inconstientul colectiv taranesc.. Primul se exprima si profesionist in domeniul conceptual iar celalalt Brancusi e mai intuitiv si mai putin cizelat teoretic.




Ca artist poti sa faci tot felul de asocieri si sa fortezi echivalente intre lucruri care sa conduca la un efort al mintii de a gasi universalul, comunul dintre ele. Atunci insa cand cauti amanunte si detalii pentru a-ti sustine ceea ce inca din start se intemeia numai si numai pe nevoia sufletului de exprimare astea seamana a avocatura. Imi vin in minte contorsionarile filosofice ale crestinismului medieval care tinea cu tot dinadinsul sa demonstreze matematic existenta lui Dumnezeu. Unii nu s-au potolit nici astazi iar artistul cu pricina e unul dintre ei.


Surprinzator este si faptul ca nu se pot gasi legaturi intime nu numai intre spiritul lui Brancusi si cel al lui Einstein dar nici intre arta lui Romeo Niram cu spiritul fiecaruia dintre ei luat separat. Formele abstracte ale lui Brancusi colate cu parti anatomice feminine rupte parca din Playboy... Come on! Cu talent se poate face ceva cu adevarat tare intre Brancusi si playboy insa nu e cazul aici.


Propozitii de genul „Pupila sferica (a ochiului- n. G.B.) contine ovalul original sustinut de eclipsa universului. Baza ei se regaseste in ecuatia lui Einstein” pare mai curand rupt de pe la OTV. Foarte greu sa gasesti similitudini intre realitatile foarte restranse, foarte limitate reprezentate de simbolurile matematice ale unor astfel de formule fizice si niste forme si concepte extrem de generale cum sunt cele de cerc, oval sau univers. Evident ca fizica nu a reusit sa isi regleze excesele metafizice si sa bata campii in afara posibilitatii de experimentare empirica si, pana la urma de verificare si rezistenta la testul falsificabilitatii care intareste epistemologic o teorie. Insa daca la asta venim cu „steaua lui David” cu mandale si alte de genul asta deja facem alchimie. Ma mir ca nu zice nimic si despre „Acceleratorul de particule” si legatura lui cu Brancusi prin Einstein !

Sa nu uitam ca inclusiv Brancusi facea apel ca arta lui sa nu fie interpretata astrologic si agnostic si sa fie inteleasa pur si simplu ca „bucurie curata”. Fireste ca se poate vedea inclusiv la el o oscilare intre o viziune carteziana, simbolica asupra artei si una minimalista.

”Revolutia SPATIALA a inceput iar ARTA nu e straina de asta.„ Ce gogomanie! Daca stii sa o ironizezi poti sa faci ceva misto din asta. Insa asa ceva nici OTV-ul nu-si permite prea des! Soarele, planetele, spatiul distorsionat, dificultatile in masurarea si monitorizarea timpului... o Doamne!

Plina de ochi, pretiozitati si alchimisme ermetice arta lui Romeo Niram mi se pare potrivita pentru a fi pusa in banci si marile corporatii. Ea e parca facuta pentru a intari parerea corporatismului dupa care restul lumii iti merita soarta de a fi servitoarea lui.

Mircea Badea este un fenomen de masă musculara

|


In ultima emisiune "In gura presei" Mircea Badea se amuza teribil fata de un film postat de Ciutacu pe blogul lui intr-un articol cu titlul "Mircea Badea a ajuns fenomen de masă".



Eu am vazut filmul pe feeder si m-am amuzat pentru ca ironiza ideile paranoide fata de expozitia "Freedom for Lazy People" de la NY de luna trecuta dezvoltate de autorul acestui film:




Subtitrarea era menita sa ironizeze pozitia lui Badea si a celor care au impresia ca artistul trebuie sa fie un fel de servitor ai lui Felix asa cum sunt ei, sa gadile "onoarea" conducatorilor, oricare ar fi ei. Uite ca unii isi permit sa ignore standardele si sa isi traiasca alfel viata. Fireste ca mentalitatile imperialiste se ataca la asa ceva.

Se pare ca subtilitatea lui Badea si Ciutacu au totusi anumite limite fata de intelegerea sensului originar al filmului. Bai si cand te gandesti ca unul ca Ciutacu e "arogant şi genial, dar îi place să i-o spună şi alţii". Cum as mai putea eu sa il iert vreodată că e "cel mai bun"?. Ca si cele din perceperea artei. Drept urmare au ajuns abia acum sa vada filmul si, mai mult decat atat, atentie domnu' Gadea..., sa nu ii inteleaga sensul originar si sa il ia ca pe un indiciu despre profetismul raspandit de Badea in randul poporului.
Nu ca ar fi ceva naspa ca poporul sa vada unele lucruri asa cum le vede Badea. Dar cred ca in ultimul timp cineva ar trebui sa ii spuna sa se mai relaxeze putin pentru ca se ia de toata lumea aiurea. Eu am scris despre una din ratacirile lui aici. O vrea el publicul scandal dar totusi eu cred ca ar fi pacat sa se trezeasca batut de vreun manelist.

Se pare ca Ciutacu s-a cam suparat cand i-am atras atentia ca a dat-o in bara cu fimul si a sters comentariul care nu ii spune ca e cel mai destept. Cine stie: poate ca si eu am supraestimat inteligenta publicului lui Badea. Poate ca nu are nevoie sa ii spuna si altii care e sensul filmului.
Bai Ciutacu nu stiam ca esti cel mai bun si de asta am lasat comentariul ala la tine pe blog. Noroc ca l-ai sters ca astfel nu iti mai spuneau si altii! Iti doresc sa uiti ca l-am scris si sa traiesti intr-o lume unde nu doar ca esti cel mai bun, dar esti singurul barbat intr-o lume de femei. Good luck! Eu te iert cand vrei tu.

Anunt

|


Minister de Stat achizitioneaza organe, membre si alte parti anatomice pentru Irak si Afganistan. Castiguri de zeci de mii de euro. Detalii pe http://starpireavampirilor.blogspot.com

My first song

|


Astazi mi s-a implinit un vis din copilarie. Acela de a face muzica:

http://www.myspace.com/gabrielbaldovin

Probabil ca o sa ma axez mai mut pe instrumental tinand cont ca nu am cine stie ce voce. Insa mi-am gasit un hobby si doar asta voi vedea in fata ochilor pentru ceva vreme de acum incolo

Un articol despre arta mea urbana

|


aici

















si ultimul meu stencil :




Rezumat la "Principiile artei teoretice"

|


Pentru a scurta timpul cititorului dar si pentru a-l ajuta sa inteleaga mai usor textul amanuntit postez in continuare rezumatul sau:

In istorie exista doua feluri de arta. Una conservatoare si ceva mai la indemâna tuturor in care sunt impachetate idei vechi, comun acceptate si bine cunoscute. Cealalta este inovatoare in care sunt impachetate idei noi, necunoscute si inca neacceptate. Arta inovatoare devine conservatoare in timp odata cu popularizarea sa la fel cum oda insasi se schimba dupa ce toata lumea o cunoaste. Pâna atunci artistii inovatori simt noul spirit al artei si societatii care se dezvolta in comunitatea lor, se alatura acestuia, devin reprezentantii lui si il comunica intregii comunitati prin arta lor transformându-l in moda. De aceea artistii inovatori sunt pionierii noilor mentalitati.
O teorie extrem de complicata si detaliata si un gest artistic anume pot contine aceleasi idei dar aflate la niveluri diferite de generalizare si abstractizare. O teorie filosofica/stiintifica complexa poate descrie in detaliu realitatea. In locul unei astfel de descrieri complexe gestul artistic scoate in evidenta un caz particular in care teoria initiala este impachetata. Iata ca dupa ce teoria este dezvoltata anterior de savanti artistul vine si o umanizeaza, o familiarizeaza prin intermediul produselor sale. Pentru mine arta este un joc de generalizare, particularizare si simplificare a unei teorii religioase, filosofice sau stiintifice aplicate vietii de zi cu zi.
Dupa cum fiecare poate vedea, statutul artei s-a schimbat radical in societatea contemporana. Ultimele racnete ale modei, noile tehnici de creatie sunt realizate de designeri, de catre industrie in general si nu de catre libertatea si spiritul boem al artistilor asa cum se facea in trecut. Rolul artistului inovator nu mai este acela de a crea noi obiecte in care sa isi introduca spiritul sau asa cum era in trecut. Astazi inovatiile tehnice se fac cu studii de piata si in ritm industrial. Orice fabrica creeaza noi si noi modele asa ca noutatea obiectului in sine a devenit irelevanta fata de inovatia contemporana in arta in care sa se pastreze vechiul spirit. Conceptualistii au introdus un nou mod de intelegere si creatie a artei reflexiv la insasi statutul consacrat al artei si la fundamentul sau social. S-a intâmplat asa deoarece gustul omului pentru arta este datorat intrebarilor pe care si le pne referitor la lumea in care traieste. Daca cineva ar raspunde complet si exact la aceste intrebari atunci omul nu ar mai avea nevoie de ara pur si simplu. Istoria culturii a atins nivelul in care datele stiintifice pot fi la indemâna oricui iar arta si stiinta se pot reuni.
Arta conceptuala/conceptualismul au inteles ca idile nude pot fi arta la fel cum obiectele de arta consacrate sunt. Oricine poate observa ca diferite idei specifice diferitelor niveluri de dezvoltare a comunitatii sunt impachetate in toata arta din toate timpurile. Informatiile despre mediul salbatic, animale si altele se gasesc in arta primitiva, cele despre religiile metafizice, relatiile sociale complexe dintre oameni etc. se gasesc in arta clasica, cele despre stilul de viata boem si nepasator fata de problemele omenirii se regasesc in arta abstracta iar informatii despre ara insasi si statutul sa social se regasesc direct sau indirect in conceptualismul insusi. Iata cum descoperirea facuta de conceptualisti poate fi extinsa si aplicata la intreaga arta.
Odata cu conceptiei „artei ca idee” conceptualismul a deschis portile unei noi estetici, una diferita fata de cele ale artei traditionale si cele al artei abstracte. Din pacate insa „ideea” lui a fost destul de neclara si insuficient explicata. In loc sa isi asume pâna la capat rolul nou de cercetatori stiintifici (in acest caz esteticieni) conceptualistii au lat pozitia artistului traditional asteptând sa le pice un estetician din cer si sa le consolideze estetica in loc sa o faca direct ei. Joseph Beuys doar a afirmat ca „oricine este artist” dar nu a mers mai departe sa si argumenteze de ce. El nu a analizat conceptul social de arta, nu l-a impartit in bucati mai mici asa cum un cercetator face cu materialul studiat pentru a-i descoperi secretul. De aceea conceptualistii s-au oprit inaintea acestui nivel al artei ca teorie ramânând la conceptia artei ca si concept singuratic.
Eu cred ca toata istoria artei poate fi redusa la intrebari si raspunsuri cu privire la relatia dintre individ si societate si, mergând mai departe cu aceasta relatie, la rolul artei in societate. Aceste intrebari si raspunsuri la ele nu au fost permise de catre societatea represiva traditionala pâna când ele s-au mai relaxat in societatea contemporana si conceptualismul si, mai nou, arta teoretica le abordeaza direct si frontal. Arta traditionala le-a abordat timid in formele sale binecunoscute insa arat teoretica le exprima cât se poate de direct. Stiinta a ajuns un instrument pe care oricine il poate folosi asa ca mentalitatea mitologica si echivoca apartine trecutului. Dreptul la libera exprimare e protejat de lege asa ca nu mai este nevoie de exprimari cu tâlc când ele pot fi facute clar si simplu. Arta teoretica face un pas dincolo de conceptualism si ataca fara restrictii si jene educationale problemele sensibile ale societatii sau se ofera sa popularizeze noile idei stiintifice. Asa ca, in opozitie cu lentoarea si moliciunea asanumitului postmodernism finantat discret de catre autoritati arta teoretica reinventeaza arta protestului social si se uneste cu miscarile culturale neoficiale pentru a-si câstiga drepturile.

Principiile artei teoretice 21. Arta mea si arta teoretica

|


vezi articolul precedent

In momentul in care mi-am structurat primele manifestari de Arta Teoretica cunostintele mele despre Conceptualism si teoriile estetice contemporane erau foarte reduse, limitate la cursul de un semestru facut in timpul facultatii ca student. Cand am lansat acest concept nu m-am gandit in nici un caz la Conceptualism si la vreo dorinta de a-l continua. Am lansat acest concept pentru ca am observat ca productivitatea si valoarea proiectelor mele artistice scadea drastic in momentul in care eram preocupat de anumite probleme teoretice. Astfel de „sincope teoretice” s-au intins pe perioade de cateva luni pana la cativa ani. Paradoxal, fiecare inceput de episod teoretic in activitatile mele coincidea cu o nemultumire profunda fata de activitatea mea artistica la acel moment. Am concluzionat ulterior de aici ca trebuie sa existe o Arta Teoretica ce imi absoarbe toata energia artei mele neteoretice facuta anterior. Si pur si simplu am lansat conceptul fara prea mari explicatii si lamuriri inclusiv pentru mine insumi. Acest argument, pe langa cel al existentei Artei Teoretice facuta de anumiti savanti de-a lungul istoriei, si pe langa cel al deductiei logice prezentata pe intreg parcursul acestei lucrari, constituie baza justificarii existentei unei astfel de arte. Chiar daca mult timp acest concept nu mi-a fost destul de clar, totusi am fost si sunt ferm convins de autenticitatea lui si il prezint mai departe cu cateva precizari.

Acest fapt se regaseste direct in arta prezentata atunci. Intre timp multe lucruri mi s-au clarificat. Mi-am dat ulterior seama ca, din cele cateva piese expuse de mine pe internet anterior sub titulatura de Arta Teoretica, doar „Art is every thing” respecta criteriile si poate fi pastrata aici si mai departe. Imaginea readymade a universului contine direct si concret in sine conceptul de „totalitate” despre care vorbeste textul. Desi cele mai multe lucrari ale mele nu sunt Arta Teoretica, totusi cea mai controversata si mai cunoscuta dintre ele, „Armata e gunoi”, este Arta Teoretica. Deoarece, pe langa faptul ca exprima o conceptie coerenta despre fenomenul general al armatei, are in continutul ei manifest un rezumat succint al teoriei exprimate in text, si anume acela ca armatele sfarsesc paradoxal prin a se intoarce impotriva poporului care le intretine. In aceeasi maniera, stencilul „Politica” contine in sine direct si lipsit de echivoc conceptia mea politica exprimata in lucrarea „Starpirea vampirilor” …

Din fericire, acest text m-a ajutat sa imi descopar prima lucrare teoretica pe care am facut-o fara sa imi dau seama de ea. Este figura „Trunchiului psihic”, un concept lansat de mine in anul 1998, prin care incercam sa rezolv problemele aparute in psihologia abisala odata cu cele doua mari topici ale psihologiei lui Freud, cele care apar in urma teoriei arhetipurilor lansata de Jung, dar si alte incercari de structurare a aparatului psihic asa cum au fost facute de O. Rank, Winnicott si altii. Intre timp, pe platforma mea artistica de pe internet http://gabrielbaldovin.blogspot.com/, lucrarile de Arta Teoretica au inceput sa devina mai ample si procesul acesta de dezvoltare si consolidare va continua. In incheierea acestui text, dupa cum am promis in introducere, voi prezenta primul manifest al Artei Teoretice asa cum l-am conceput eu in 2002.

Nu imi voi opri apetitul de a face o arta neteoretica atunci cand voi avea chef insa in acest moment simt ca asta e drumul meu si pe el voi merge. Abia astept sa vad ce va aduce viitorul.

Principiile artei teoretice 20. Ce nu este arta teoretica dar pare sa fie

|


vezi articolul precedent

In 1966, artistul pop Robert Rauschenberg a colaborat cu inginerul Billy Klüver in incercarea de a gasi puncte comune intre arta si stiinta. Programul s-a numit E.A.T. (Experiment in Art and Technology). Rezultatul nu a fost o Arta Teoretica ci una la fel de ezoterica, deoarece nu teoriile erau cele cautate spre raspandirea in corpul comunitatii, ci posibilitatile noi de expresie ale noilor materiale pe care le ofera tehnologia, adica elementul moda si nu cel conceptual.

Arta Teoretica nu inseamna colajul unor idei stiintifice sau realitati experimentale ale domeniului cercetarii in scopul crearii unei lumi suprarealiste, mistice sau SF. Arta Teoretica este un simplu rezumat al unei teorii mai vaste pe care nu o distorsioneaza ci doar o simplifica pentru a fi mai bine inteleasa si integrata in mintea omului de rand. Arta Teoretica face exact drumul opus al artei traditionale care tinde sa complice si sa distorsioneze o realitate in asa fel incat sa fie favorabila unei clase sociale si nefavorabila alteia, de obicei clasa robilor. Cu adevarat interesant este faptul ca nu este necesar ca un artist sa accepte aceste principii pentru a face Arta Teoretica, dupa cum nici savantii care au facut-o involuntar nu si-au dat seama de asta. Am aratat mai sus ca Arta Teoretica s-a facut deja in istoria artei si s-a afirmat ca atare; daca acesti artisti acceptau principiile mai sus enuntate probabil ca le spuneau ei direct fara sa le mai enunt eu… Insa, in momentul in care iti faci un sistem teoretic despre societate si arta in general, in momentul in care judeci cultura dupa acest sistem conceptual si incerci sa iti manifesti aceasta atitudine, inclusiv in arta pe care o faci, atunci arta pe care o faci poate fi una esentialmente teoretica fara sa iti dai seama. Daca conceptia ta, indiferent cat de extravaganta, se regaseste direct si concret, (fara refaceri ezoterice) in productia artistica, atunci arta pe care o faci este Arta Teoretica.

Dimpotriva, refacerea unor teorii ale filosofiei clasice sau ale religiei, prin care transpare aceasta nevoie specifica societatii traditionale de a inrobi o alta comunitate/clasa sociala, asa cum s-a intamplat in societatea totalitarista in care s-a dezvoltat invatamantul romanesc in special, nu poate fi numit Arta Teoretica macar pentru acest motiv. Scopul acestor teorii este el insusi din start opus celui de explicitare a spiritului catre mase. Oricat de bine ar fi explicitate respectivele teorii de catre aceste manifestari artistice (desi ele folosesc tot simbolurile si ambiguitatile pentru a fi exprimate), totusi scopul lor este de la inceput ratat. Ele sunt esentialmente menite sa ii mentina omului de rand starea de rob si nu sa ii dezvolte capacitatile si libertatile, asa cum se intampla intr-o societate civilizata. „Inaltele culmi de progres” despre care vorbea propaganda totalitarista era doar o simpla poveste de adormit copiii caci realitatea era cu totul alta. Numai faptul ca aprobi acest sistem, ca il promovezi sau ca nu ai curaj sa ii recunosti putreziciunea te face in afara spiritului artei teoretice, in afara spiritului civilizatiei. Pe langa asta, nu trebuie uitat ca „ Conceptualismul” cu aviz de la Securitate, asa cum s-a facut in „elita” pedagogica din Romania, nu este decat un academism steril, cu idei traditionale, fie neinteresante pentru spirtul contemporan, fie batatorite si asimilate de comunitate cu mult inainte de afirmarea sa.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 19. Arta teoretica privita retrospectiv in istoria artei

|


vezi articolul precedent

Recunoasterea faptului ca o idee poate fi interesanta in sine, asa acum s-a intamplat cu conceptualistii, in special Kosuth sau LeWitt, reprezinta un anumit nivel social de intelegere a artei. In lucrarea sa teoretica „Arte colonial contemporáneo”, Luis Camnitzer numeste obiectul „ready-made” ca „pachet in care introducem idei” [package (in which) to communicate ideas]. La fel ca si obiectele lumii, si ideile sunt multe si nu neaparat toate sunt foarte interesante din punct de vedere artistic. Putem accepta ca toate sunt arta, dar, in aceeasi masura, putem accepta ca unele sunt mai valoroase decat altele, respectiv in masura in care produc in noi anumite reactii spirituale.

Din punctul meu de vedere, lucrarea lui Joseph Kosuth „Art as idea, as idea”, care consta in definirea luata din dictionar a cuvantului „meaning” (semnificatie), este Arta Teoretica in intregul sens al conceptului folosit de mine. Singura obiectie la adresa lucrarii lui Kosuth este aceea ca teoria astfel relevata nu are nimic experimental, inovator, din punct de vedere stiintific in ea. Practic, definirea cuvantului „meaning” a fost deja infiltrata in spiritul colectiv al comunitatii. De aceea, aceasta lucrare poate fi inclusa in forma comuna a artei teoretice, dupa cum am precizat mai sus. Evident, ea contine si date ezoterice, ironice relativ la faptul ca publicul nu cunoaste insusi sensul cuvantului „meaning” cu care pretinde ca intelege arta. Insa acestea deja pot fi plasate in zona continutului latent al respectivei lucrari. Oricum, dupa cum am spus, infiltrarea de continuturi ezoterice in discursul artei teoretice nu ii diminueaza acesteia calitatea. In acest caz, invitatia concreta la reflectie pur stiintifica doar asupra cuvantului „meaning” este suficienta pentru a o declara Arta Teoretica in intregul sau.

Cunoscuta afirmatie a lui Beuys,scrisa cu pensula pe hartie, este Arta Teoretica autentica de tema inovatoare. Beuys pur si simplu a prezentat o teorie noua despre arta in aceasta scurta afirmatie, cu maxima claritate si precizie. Cu cateva cuvinte, el pare sa fi acoperit o intreaga teorie si asta este insasi esenta artei teoretice. Desi el este mai curand un conceptualist, totusi cateva dintre proiectele lui au trecut granita catre Arta Teoretica, iar acesta este cel mai cunoscut dintre ele.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 18. Arta teoretica si relatia cu obiectul

|


vezi articolul precedent

Dupa ce si-a insusit faptul ca arta devine din ce in ce mai conceptuala incepand de la Renastere incoace, o parte din Conceptualism si-a definit demersul printr-o radicala despartire de obiect. Dar renuntarea totala la obiect, asa cum si-a propus el, este imposibila pentru ca revelatia conceptualista este posterioara contactului cu obiectul. In prima faza obiectul de arta este un readymade, o instalatie sau un obiect oarecare, in care intr-adevar sunt impachetate idei. Insa acestea se disting abia mai tarziu, iar primul contact al publicului cu opera de arta conceptualista se face tot mijlocita de obiect. Digerarea ulterioara si curiozitatea fata de orice fel de informatie din culisele obiectului de arta este o realitate devenita din ce in ce mai pregnanta in zilele noastre. Odata ce o moda, un stil, devine un fenomen al culturii de masa, publicul incepe sa fie interesat foarte mult de bucataria interna a autorului, de ideile si stilul sau de viata. Aceste detalii apar astfel atat revistele de scandal cat si cele de specialitate. Pentru mine, obiectul de arta teoretica este momeala prin care aduc publicul in fata textului folosit in special pentru a-i starni curiozitatea fata de acel text.

In aceeasi masura demersurile conceptualiste nu au putut renunta total la obiect, ci doar l-au marginalizat, l-au ironizat sau l-au presupus undeva in referinta. Insa obiectul concret al Conceptualismului este tocmai cheia atentiei publicului asupra textului infiltrat in el. Uneori textul devine el insusi un ansamblu obiectual de semne, prin deformarea literelor cuvantului sau a randurilor sale. Primul caz este al Graffiti-uli, iar cel de-al doilea este foarte bine ilustrat de lucrarea „Cuadro escrito” a conceptualistului Leon Ferrari.

Literatura sau muzica au pus probleme in plus. Asadar Conceptualismul s-a trezit in fata unei dileme majore: daca renunta total la obiect atunci risca sa devina literatura prin excelenta. Literatura este prin definitie o arta conceptuala deoarece nu foloseste obiectul, ci reprezentarile mentale ale acestuia, cuvintele. Orice cuvant, in masura in care este subiect gramatical, presupune un ansamblu de termen si concept. De aceea, indiferent de gradul de profunzime filosofica, teoretica in general, a conceptelor folosite. literatura este o arta eminamente conceptuala.

Asa s-a intamplat cu unele experimente ale japonezului Nomura Hitoshi care pe data de 6 iulie 1970 a facut niste minirapoarte relativ la mediul urban proxim, observat din cabinele telefonice alese la intamplare. Textul fiecarui astfel de miniraport reflecta viata banala a orasului, si abia daca acopera o pagina. Exprimarea este uneori infantila, fapt ce da o nota de bizar. In acest caz, diferentierea de literatura experimentala este foarte greu de facut. In orice caz, inclusiv literatura nu poate renunta total la obiect. Culoarea si textura hartiei, imaginea copertei, mirosul cartii, toate acestea sunt elemente cu care psihicul cititorului asociaza sensurile cuvintelor scrise acolo. Suportul cuvintelor, fie el ecran, fie el hartie, fie glasul omenesc sau altceva, constituie obiectul insusi de care Conceptualismul nu se poate lipsi in nici un caz.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 17. Stiinta ramasa in constiinta comunitatii ca arta

|


vezi articolul precedent
Este o prejudecata ideea ca creierul omului de stiinta ar fi impermeabil pentru produsul artistic si pentru geneza lui. Este adevarat ca savantul de obicei are o alura ermetica, de om izolat, incapabil sa se implice in treburile concrete ale comunitatii si imun la viata culturala. O astfel de imagine i-a redus sansele de a fi si artist, de a deveni un lider de opinie sau un punct de reper pentru comunitate. Insa au existat si savanti luati ca model si imitati de conationalii lor inca din timpul vietii. De aceea ei au fost si artisti intr-o doza mai mare sau mai mica.

Artistii si comunitatea artistica l-au dispretuit pe savant si pentru ca el este modelul pe care politicianul il da ca exemplu omului de rand. Savantul e docil, discret, nu deranjeaza si are rezultate spectaculoase, care sunt rodul unei munci de o viata. Politicianul ii face apoi statuie si il da ca exemplu pentru toti de urmat, in asa fel incat el sa isi mentina dominatia si sa se asocieze cu autoritatea si valoarea lui. Artistii au mirosit ca e ceva in neregula cu asta si i-au dispretuit savantului atat munca cat si statutul, in aceeasi masura in care l-au dispretuit si pe politician.

Din nefericire, izolarea sociala a savantului i-a intrerupt posibilitatea de a face arta din munca lui si de a o exprima ca atare. Simplificarea si particularizarea ideilor sale generale a cazut pe umerii artistilor propriuzisi, care le-au preluat si le-au transformat in curent artistic.

Cu toate astea, influenta teoriilor asupra artei sunt aproape unanim recunoscute. E normal sa fie asa pentru ca arta emerge din mentalitatea artistului iar mentalitatea sa se cristalizeaza printr-o sinteza experientelor proprii cu diferitele teorii care ii ajung pe la urechi. Conceptia heliocentrica a lui Copernic se regaseste in antropocentrismul Renasterii. Teoria conurilor si bastonaselor a fost decisiva pentru pointilism, psihanaliza freudiana a fost decisiva pentru Suprarealism.

Expresii stiintifice celebre de genul „E pur si move” sau „iarna nu-i ca vara” (Sic!), desenul lui Arhimede pe nisip inainte sa fie ucis, desenele anatomice (avangardiste) si tehnologice ale lui Leonardo, sau marul lui Newton, toate acestea sunt opere de Arta Teoretica bine cristalizate in constiinta umanitatii, si cu ecou evident inclusiv in randul criteriilor artei traditionale. Daca acestor lucruri li s-ar demonstra autenticitatea si ar fi prezente la licitatie, atunci si factorul financiar ar completa acest spectru. Aceste obiecte aflate in nucleul teoriilor in cauza ar putea ajunge sa valoreze milioane de dolari, si astfel s-ar identifica total cu obiectele de arta recunoscute ca atare. Iata ca, desi termenul (la fel ca si conceptul) de „ Arta Teoretica” nu a fost folosit in mod expres asa cum l-am descris eu aici, totusi Arta Teoretica s-a facut cu mult inainte de a o face si eu si de a o recunoaste ca atare.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 16. Arta teoretica este apogeul factorului conceptual in arta

|


vezi articolul precedent

Cel mai important atribut al Artei Teoretice este iesirea statutului ei din spectrul artei clasice, traditionale de supraetichetare a unei clase sociale in defavoarea alteia (moda) sau de documentare amanuntita relativ la anumite evenimente (jurnalism). Ceea ce conteaza este perceptia unei anumite teorii mai mult sau mai putin originale, insa aproape insuficient asimilata de comunitate. In acest fel arta isi recunoaste dependenta fata de stiinta. Rolul ei este acela de simplificare pentru a fi inteleasa si de nonelite. Nu conteaza valoarea de adevar a respectivei teorii, eventual ea poate fi si falsa. Insa, pentru a fi teoretica este nevoie sa foloseasca coerenta discursului si conceptele direct in continutul manifest. Iar pentru a fi arta este nevoie sa fie simplificata, redusa, prezentata esential in asa fel incat sa fie inteleasa si de omul de rand. Daca nu le foloseste pe acestea atunci discursul artistic este unul de tip moda si nu unul preponderent conceptual. Iar rezultatul nu poate fi numit Arta Teoretica, cel putin nu asa cum o definesc eu.

Principala actiune a artei teoretice este aceea a decodificarii constructelor sociale specifice curentelor clasice si postclasice, a demitizarii analitice a acestora. Caracterul metaaxiologic ii este unul absolut necesar indiferent ce optiune, ce paradigma si ce perspectiva teoretica este abordata. Orice astfel de drum este unul demitologizant fata de constructia metafizicalista a institutiei artei asa cum este ea facuta in societatea traditionala. Din acest punct de vedere Arta Teoretica continua demersul Conceptualismului. Caracterul deconstructiv, sceptic si refractar al unei valori metafizice, transcendente materialului artistic este criteriul decisiv pentru Arta Teoretica. Rolul acestei deconstructii pentru arta este acelasi pe care psihanaliza il are pentru nevroza.

Arta Teoretica este sinonima cu evitarea elementelor ezoterice, de completare personala a publicului in cadrul continutului sau manifest. Acest lucru se realizeaza in spiritul artei moderne in general, deoarece presiunile din partea autoritatilor asupra artistilor au slabit in ultimele secole, si astfel artistul nu mai are nevoie sa isi deghizeze discursul in formule ezoterice.

Se poate pune intrebarea la ce bun o Arta Teoretica daca insusi discursul conceptual amanuntit este o dezvoltare, o formalizare logicista a unei intuitii anterioare, care poate din strat fi incadrata in elementul moda datorita noutatii sale. Insa asta e arta; ea complica in acest fel lucrurile de dragul infrumusetarii lor. Pe aceasta filiera s-ar putea pune intrebarea de ce ar mai fi nevoie de o arta in general. Raspunsul nu e usor de dat. Dar putem improviza: pentru ca avem nevoie de ea pur si simplu.
vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 15. De la conceptualism la arta teoretica

|


vezi articolul precedent
Dupa cum spuneam inca din introducere, Arta Teoretica este acel Conceptualism al carui text atinge coerenta stiintifica. Diferenta principala intre Conceptualism si Arta Teoretica este exact aceea dintre concept si teorie. Conceptul este sinteza maxima a unei teorii. Insa, daca nu este pus in relatie cu alte concepte, atunci el nu poate forma o teorie. Daca Conceptualismul doar isi pune intrebari despre arta in sine, Arta Teoretica merge mai departe si ofera si raspunsuri. De aceea Conceptualismul este mai lapidar si mai ermetic. Dimpotriva, Arta Teoretica presupune o explicitare a conceptului pe intelesul tuturor si cat mai concis posibil. Arta Teoretica nu face apel la intuitii, nu cauta interpretari auxiliare si proiective din partea publicului relativ la continutul ei manifest ci prezinta concis o teorie. Arta Teoretica nu are nevoie de explicatii suplimentare pentru a reface panorama unei povesti, a unui subiect de tip jurnalistic. Explicatiile auxiliare au rol de specializare, de explicitare si nu de ajustare de sens a continutului manifest asa cum apare in arta traditionala. De exemplu, atunci cand contemplam tabloul „Scoala din Atena” al lui Rafael e nevoie de explicatii suplimentare, nu doar pentru a intelege amanuntele tabloului, ci insusi sensul sau. Din faptul ca personajul Platon ridica degetul aratator catre cer, noi nu deducem ca Platon a sustinut teoria idealista a formelor pure, perfecte si imuabile, aflate deasupra lucrurilor concrete, dar si la originea acestora. Abia dupa ce aflam aceste detalii putem spune ca gestul personajului lui Rafael pare o semnificatie teoretica. Insa tabloul in cauza nu este o Arta Teoretica ci una ezoterica.

Iata ca diferenta intre Conceptualism si Arta Teoretica rezida si in acest grad de ezoteric de care Conceptualismul nu se poate desparti. Arta Teoretica nu este o "arta stiintifica" pentru ca nu adevarul teoriilor este cel ce intereseaza ci originalitatea, noutatea si posibilitatea lor de a imagina o lume diferita sau noua fata de cea banala, concreta.

Arta Teoretica isi are nucleul in insasi conceptia generala despre arta, in estetica, in masura in care prin acest termen se intelege ansamblul teoriilor despre arta in general, si nu doar despre arta traditionala. Din acest motiv Arta Teoretica incearca o abreactie asupra nevoii omului de a consuma arta in general, si asupra conceptiilor sale despre arta in particular. Arta Teoretica este o estetica particularizanta si popularizanta.
Arta Teoretica poate avea tematica comuna sau inovatoare. Tematica comuna presupune folosirea unei teorii larg acceptata de comunitate, si este specifica lui Kosuth atunci cand a expus definitii. Tematica inovatoare presupune teorii noi si a fost facuta mai mult sau mai putin asumat in special de savantii care le-au si descoperit.

Criteriile artei teoretice sunt urmatoarele:
  • - inexistenta unor continuturi ezoterice in continutul manifest al obiectului prezentat;
  • - textul prezentat este un simplu rezumat al unei teorii mai generale oarecare, chiar daca obiectul prezentat poate avea conotatii ezoterice ;
  • - folosirea figurilor clasice de stil sunt facute doare pentru intelegerea teoriei si nu pentru evidentierea expresivitatii acestora.;
  • - lipsa unei atitudini ermetice fata de lume si societate specifice culturii traditionale.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 14. Conceptualismul si progresia conceptuala in istoria artei

|


vezi articolul precedent
Din modul in care arta a evoluat se poate observa ca conceptul, datele stiintifice isi fac loc progresiv incepand din negura istoriei pana in zilele noastre. Asta se intampla deoarece civilizatia evolueaza catre o mentalitate stiintifica, pragmatica in detrimentul celei religioase care reprezinta o anumita etapa in istoria civilizatiei. Evident ca intre cele doua fenomene spirituale nu se pot face demarcatii radicale; religia si stiinta au elemente comune insa diferenta dintre ele este aceeasi ca aceea dintre automobilul arhaic si masinile de Formula 1. Iata de ce in zilele noastre cultura este din ce in ce mai teoretica (sau pragmatica – vezi cazul fenomenului de advertising) chiar si atunci cand face apologia copilariei, edenului si intoarcerii la fericirea simpla a spiritului primitiv.
La sfarsitul secolului al 18-lea Immanuel Kant publica „Critica ratiunii pure”, lucrare care avea sa schimbe din temelii modul de intelegere a lumii prin analiza nu atat a lumii cat a puterii mintii de a o intelege. Pornind de la scepticismul lui David Hume relativ la justificarea cauzalitatii Kant a pus bazele atat a fenomenologiei cat si a analizei limbajului si a filosofiei analitice in general. Kant a facut o rocada metodologica refuzand sa acorde mintii omenesti forta magicista traditionala de a intelege natura personala si intrinseca a lucrurilor. El a acceptat doar faptul ca mintea omeneasca este aceea care proiecteaza modele cognitive in realitate pe care apoi le intelege conform. Cele mai importante curentele din psihologie accepta astazi acest lucru iar gestaltismul a facut din asta nucleul sau central.
A trecut ceva timp pana cand artistii sa reia o astfel de idee mai mult sau mai putin constient si declarat si sa faca din ea o tema centrala desi un Leonardo spunea mai mult sau mai putin evaziv ca arta este o „cosa mentale”. Conceptualismul este momentul unui astfel de curaj revolutionar de metainterogatie pe care arta si-o face statutului sau insasi la fel cum in filozofie acest lucru se facuse inca de pe timpul lui Kant. Tematica elementului conceptual este interogatia despre arta si estetica in general si a fost inaugurata de catre Marcel Duchamp odata cu expunerea de obiecte „readymade”.
Se stia si inainte de conceptualism ca obiectul de arta nu are valoare in sine si ca doar mintea omeneasca este cea care il investeste proiectiv cu o astfel de valoare insa nu s-a spus acest lucru direct in produsul artistic. Evident ca acest lucru se putea face doar cu spargerea traditiei inclusiv a statutului colectionarului de arta care este legat mai mult sau mai putin de traditia insasi. Mitologia artei traditionale, elitismul ei sunt doar investitii mistice ale autoritatilor religioase si politice. Scopul unei astfel de mutatii culturale se datoreaza fie imbunatatirii vointei spiritelor sau zeitatilor pentru cazul societatii primitive fie mentinerii dominantei si stapanirii asupra robilor prin cultura si educatie specific societatii clasice.
Dadaismul a intuit o astfel de perspectiva si a dat drumul manifestarilor de tip antiarta tocmai datorita simtirii unei astfel de perspective sociale ipocrite a artei traditionale. Antiarta dadaismului inseamna intoarcerea radicala impotriva unui astfel de statut social al artei. Insa, dupa cum voi arata mai jos, dadaismul nu a avut curajul si puterea sa mearga mai departe si sa si explice publicului scepticismul sau. Abia conceptualismul a avut acest curaj de a spune deschis si simplu ca valoarea artei nu tine de obiect ci de ceea ce se investeste in el. Un astfel de demers este in masura sa submineze insasi institutia artei si insusi statutul social al artistului. Daca obiectul este lipsit de valoare si daca doar ideile impachetate in el conteaza atunci arta nu isi justifica statutul mistic pe care statul i-l confera. Ea este libera si gratis la fel cum insele ideile sunt. Conceptualistii si-au asumat acest risc care la prima vedere le submineaza propriul statut social. Joseh Beuys a primit mustrari din partea conducerii universitatii unde preda tocmai pentru credinta sa cu radacini in vechiul dadaism dupa care fiecare om este artist. O astfel de idee submina inclusiv statutul invatamantului de arta pe langa statutul social al artei in genere.
Prin manifestarile sale specifice conceptualismul nu a facut insa pasul catre o explicitare concreta a acestui fenomen si l-a pastrat intr-un soi de secret ezoteric cu accente ironice si mizantrope specific artei traditionale iar ceea ce s-a numit postmodernism a preluat aceasta latura. Evident ca omul de rand nu intelegea si nu intelege nimic din manifestarile antiarta ale dadaistilor insa inclusiv omul de rand ia o pozitie antiarta astazi in aceeasi masura in momentul in care nu mai merge la concerte, nu mai merge la cinema, stinge televizorul si nu viziteaza muzeul. Iata ca diferentierile elitiste incep sa se pulverizeze la o analiza mai amanuntita.
Tipul acesta de continut cultural nu mai foloseste aluzia si intuitia, nu mai foloseste „sublimarea” si spunerea a ceea ce este inadecvat si interzis de catre cultura oficiala ci vorbeste direct si fara ocolisuri despre orice tema. Omul traditional nu isi poate permite tipul acesta de libertate deoarece autoritatile l-ar pedepsi sever. Nici conceptualismul nu s-a putut elibera total de aluzie si echivoc in continutul sau manifest si acesta este cazul cel mai clar. Dimpotriva, arta teoretica spune adevaruri inca insuficient digerate de organizarea sociala si provoaca spasme convulsive sistemului inca neadaptat nivelului spiritual al omului contemporan si ramas tributar organizarii traditionale.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 13. Arta contemporana reflecta spiritul contemporan. Nu exista o moarte a artei

|


vezi articolul precedent

Artei contemporane i s-au reprosat lipsa de excelenta, facilitatea si usurinta in ceea ce face in ideea ca oricine ar putea face ceva similar. Daca cineva isi doreste cu tot dinadinsul o stratificare ermetica a oamenilor in asa fel incat artistul ar trebui sa faca ceva ce nimeni n mai poate face atunci nu are decat sa isi mentina o astfel de idee mitologica despre arta. Cineva poate face in continuare arta traditionala si poate munci ani de zile pentru a termina o lucrare pe care un aparat de fotografiat o poate face intr-o zi. Vitezele de peste 60 km/h erau foarte rar atinse in trecut insa astazi oricine poate circula cu astfel de viteze cu ajutorul vehiculelor. Dar se poate si alerga, e decizia fiecaruia.
Astazi arta a ajuns sa decupeze colturi de realitate si sa le expuna intr-un spatiu destinat desfasurarii sale pur si simplu. Andy Warhol a declarat la un moment dat ca ar putea vinde orice cu titlu de arta si intr-adevar orice poate deveni arta daca artistul propune un mod de receptare diferit al acelui obiect devenit arta doar prin interventia lui. Fireste ca afirmatia lui contine o doza de ironie la adresa snobilor artei, o nota de dezamagire fata de sentimentul mortii artei si a valorii sale si a pierderii acestei valori odata cu moartea artei clasice care i-a supralicitat pana la basm valoarea. Insa pe langa asta afirmatia lui contine si un adevar inca incomplet digerat insa foarte probabil. Artistul poate decide valoarea de arta sau nonarta unui obiect la fel cum regele vindeca bolile printr-un gest placebo simplu de atingere a celui bolnav. Aici nu este doar ironia lipsei de luciditate a celui "bolnav", sugestionabilitatea lui ci si suprapunerea gestului sau peste alte gesturi create anterior. La fel cum o reprezentare este sustinuta cognitiv de un background, de o experienta, de un "gestalt" in acelasi fel prin produsul ulterior al artistului transpar produsele sale anterioare. Daca Warhol ne vinde o coaja de portocala in acea coaja de portocala vedem si portretul lui Elvis si al lui Marlyn dar si supa Campbel.
Teoria mortii artei atesta o nostalgie speciala fata de trecut si arta specifica lui. Multi se asteapta de la arta contemporana sa fie la fel de uimitoare si de magistrala ca si arta traditionala. Insa aceasta din urma este investita atat cu acea alura edenala a trecutului cat si cu o doza de religios traditional. Acestea ambele lipsesc artei contemporane in primul rand pentru ca nu a trecut suficient timp pentru ca voalul edenal sa se aseze pe opera de arta iar apoi ca religiozitatea spiritului contemporan este ea insasi la o cota mult mai scazuta fata de cea in care vechile legende ale artei s-au sedimentat cultural. Insa arta nu va muri niciodata atata timp cat omul va avea in sufletul sau straturile unei mentalitati primitive si infantile cu care sa judece magicist realitatea. Daca intr-un viitor ce tine mai mult de filmele SF decat de datele concrete de astazi se va inventa o alta posibilitate de reproducere in asa fel incat sa nu mai existe copilarie si o gandire infantila sau o memorie dezamorsanta genealogic atunci se poate spune ca arta va muri. Pana atunci arta va continua iar teoriile despre moartea artei vor ramane doar fite.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 12. Spiritul uman refuza ingineria mecanica a tehnologizarii artei traditionale

|


vezi articolul precedent

 12. Consumismul ca „reintoarcere” la arta traditionala

Atunci cand elementul moda consta in principal in remodare, in revenire, sau repetitie manierista a unor forme artistice consacrate, avem de a face cu cultura consumista. Principalul reper al culturii consumiste este evident publicul larg, ca public neprofesionist si insuficient culturalizat in arta. Acest public nu a asimilat istoria culturii fie din lipsa de educatie, fie din lipsa de timp, fiind in mare parte ocupat cu obtinerea celor necesare pentru traiul zilnic.

Termenul „consumism” dat acestui gen de cultura este foarte nimerit deoarece productiile culturale comerciale seamana cu niste alimente care au efect pe termen scurt, prin nutrientii de care organismul are nevoie. In aceleasi fel si aceste productii sunt „consumate” momentan, dupa care altele le iau locul si ajung sa fie uitate. Nu toate productiile culturale consumiste ajung sa fie uitate. Sunt unele care vor rezista timpului. Dar majoritatea lor vor avea o astfel de soarta. Spre deosebire de cultura consumista, sunt putine operele de arta ale culturii mari care inca incanta desi ele pot sa nu mai inspire pe contemporani.

Desi traieste in contemporaneitate, acest gen de public este mai curand configurat dupa cultura clasica, traditionala. Stilul sau de viata atesta o cultura traditionala, iar reperele culturii traditionale se cristalizeaza in sufletul sau in urma experientei sociale de fiecare zi. Profilul unui astfel de consumator este cel al urmasului sclavului clasic. Desi a primit anumite drepturi fata de stramosii sai (dreptul de schimbare a stapanului prin demisie, sau remunerarea proportionala cu dificultatea jobului prestat), totusi el a ramas un sclav, devenind sclav modern. Desi este inconjurat de bunuri, produse si alimente, care in trecut erau specifice claselor superioare, publicul culturii de masa are o viata psihica foarte asemanatoare cu cea a stramosilor sclavi.

Sclavul modern nu mai este amenintat cu moartea pentru a servi pe stapani, ci ademenit cu capcane consumiste spre a semna contracte si a servi pe cei privilegiati. La fel ca si stramosii sai, si sclavul modern, caruia i se spune pompos si mincinos „muncitor liber”, simte nevoia de evadare din prezent intr-o lume mai buna, prin dragoste ideala sau prin credinta unei vieti vesnice fericite, atinse fie dupa moarte, dupa modelul religiilor traditionale, fie chiar in timpul vietii, dupa modelul mai nou al asanumitului „vis american”. Acesta promite fericirea si izbanda in schimbul obedientei fata de mentalitatea corporatista si de aliniere intr-o ierarhie a comenzilor. Asemanarea intre propaganda „visului american” si promisiunea pe care soldatul roman o primea in antichitate de a deveni cetatean liber la Roma, dupa incheierea stagiului militar, este absolut uimitoare.

La fel ca si sclavul clasic, si cel modern isi venereaza si isi si uraste in acelasi timp stapanii si idolii. In epoca moderna acestia nu se mai reduc la figurile religioase si politice ca in trecut, ci au devenit actori, sportivi, muzicieni etc. Insa principala diferenta a culturii de masa de astazi fata de cea traditionala a secolelor trecute este permisivitatea sporita. Cultura de masa in general nu se oboseste sa adopte obiceiuri ale claselor superioare, si atunci cand o face devine, evident, kitsch. Autenticitatea ei ramane insa prezentare a vietii claselor inferioare, ticurile lor verbale, rutina zilnica datorata dozei de libertate in plus pe care sclavul modern o are fata de cel clasic. In trecut clasele de jos aveau mult mai multe restrictii in exprimarea propriilor ganduri si a propriului stil de viata, imitand invariabil kitschos moravurile claselor superioare. Cultura consumista contemporana nu a scapat nici ea de riscul kitschului. De fapt consumismul insusi s-a cristalizat incepand de la cultura kitsch care s-a profesionalizat in timp. Sunt foarte multe productii consumiste care uneori trec inapoi in zona kitschului, incercand sa imite cultura claselor superioare. Predispozitia la kitsch a culturii consumiste este data de dispretul de sine a sclavului modern (ca public principal al culturii consumiste) ce urmeaza dispretului de sine a celui clasic pe care il mosteneste. Nevoia de evadare intr-o alta lume si disponibilitatea de a se prezenta ca membru al unei astfel lumi (superioare) implica acest tip de lipsa de autenticitate specifica kitschului.

Desi are numeroase continuturi specifice elementului moda in ea, cultura consumista se centreaza pe elementul jurnalistic. Povestea spusa sugestiv sau povestea inedita este ceea ce atrage publicul intr-o lume noua, diferita de a sa. Dupa cum am sustinut intr-o alta lucrare, asanumitul postmodernism este in buna parte a sa o obiectivare teoretica a disponibilitatii unor artisti de a face ceva afaceri din revinderea unor inovatii culturale mai vechi pe care publicul le-a uitat sau nu le-a cunoscut. Reintoarcerea la traditie, cu care se lauda acest presupus postmodernism, este de multe ori impotenta de a o depasi.

Dar cultura consumista nu se rezuma doar la asta. Ea este o afacere in toata regula care functioneaza dupa regulile unei industrii. Ea este un adevarat produs comercial, iar publicul plateste pentru el. Cultura consumista este o afacere extrem de profitabila, fiind un adevarat basm pentru mentalitatea naiva a muncitorului sclav, in care se proiecteaza. Frustrarea statutului de sclav, frustrarea fata de minciunile gogonate ale statului de drept si ale drepturilor omului sunt carpite la nivel subliminal cu acest gen de povesti de adormit copiii, create cu multa atentie in agentiile de productie consumista. Ele transforma frustrarea, si oboseala de seara a sclavului, in optimismul si entuziasmul sau de dimineata. In urma acestui entuziasm, cu care el isi face treaba zilnica, clasele privilegiate prospera.

Chiar daca nu face reclama directa vreunui produs, cultura consumista pastreaza sus moralul muncitorului si il motiveaza pentru o noua zi de munca. Daca armata ameninta sclavul clasic sa munceasca si sa fie profitabil, iata ca astazi sclavul modern este „motivat” de noua armata de vedete sa serveasca sistemul. De aceea, pe langa profitabilitatea vanzarilor directe, pe parcursul anumitor filme fabricate la Hollywood, pot fi vazute produse carora li se face reclama, dar si mesaje politice cu continut nepopular. Prin intermediul atentiei scazute a spectatorului fascinat, aceste mesaje ajung sa se intipareasca subliminal in mintea muncitorului consumator odata cu consumul productiei consumiste. Cultura consumista a reusit sa spele imaginea claselor privilegiate pentru crima sclavagista. Ea a reusit astfel sa inchida gura religiei, care a recunoscut din cele mai vechi timpuri ca sclavagismul clasic este un pacat, inlocuind astfel armatele clasice de recrutare si fortare a sclavului sa serveasca. Sclavul modern nu mai e fortat sa devina sclav, ci vine singur la recrutare, „nesilit de nimeni”. Scapand de vina sclavagismului clasic, neoliberalismul contemporan plateste bani grei in plus celor angrenati in productiile consumiste. Iata de ce cultura consumista este o industrie foarte profitabila, una dintre cele mai profitabile.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 11. De ce a aparut o arta diferita de cea traditionala?

|


vezi articolul precedent
Asa cum din filosofia antica s-au desprins stiinte ca fizica, psihologia, anatomia, botanica etc., in acelasi fel cele doua elemente, respectiv cel jurnalistic si cel moda s-au desprins din vechiul corp al artei traditionale. Elementul jurnalistic s-a dezvoltat industrial devenind presa, iar elementul moda a ajuns sa fie facut industrial de catre designeri. Faptul ca explozia presei (initial ca presa scrisa), de dupa jumatatea secolului al XIX-lea, se suprapune temporal cu aparitia impresionismului (care este primul curent al artei moderne), nu este o simpla coincidenta. Cele doua fenomene sunt extrem de intim legate. Acesta este momentul unei desprinderi majore produse in istoria artei. Elementul jurnalistic a devenit presa si arta consumista ca prelungire artistica a presei iar elementul moda a devenit arta moderna si, ulterior, design. Astfel ca designul s-a intalnit intr-un fel de cerc cu arta consumista catre care a derivat cealalta directie prin functia utilitarista ce i s-a aplicat.

Iata cum elementul jurnalistic ce pleaca intr-o directie se intalneste pana la urma cu elementul moda ce pleaca in directia opusa. Impresionismul a renuntat primul la puzderia de detalii din neoclasicism si academism, evoluand apoi catre postimpresionism, expresionism, fauvism, cubism (in care poate intra si orfismul) si, in sfarsit, Abstractionismul general, cu variantele sale (constructivism, neoplasticism, etc.). Vom vedea mai jos ca Abstractionismul este curentul de baza din care s-a inspirat designul contemporan. Dimpotriva, nevoia clasica a publicului de detalii jurnalistice a fost satisfacuta de fotografie. De aceea ea a inceput sa fie inserata din ce in ce mai mult in textul din ziare. Fotografia ca arta de sine statatoare a devenit film odata cu inventia aparatului de filmat. Filmul si designul s-au reunit apoi in productiile consumiste contemporane.

Iata cum elementul jurnalistic din arta traditionala s-a trezit concurat de jurnalismul propriuzis! Ca urmare, o buna parte din publicul sau s-a dus catre consumul zilnic de barfe jurnalistice. Pe langa acest jurnalism propriuzis a aparut arta consumista, care este un jurnalism cosmetizat si intentionat facut mai spectaculos, uneori fiind introduse si elemente de circ sau iluzionism.

Raspandirea tehnicilor si materialelor de lucru a condus la o adevarata inflatie de produse artistice pe care capacitatea umana de sinteza, venita chiar din randul profesionistilor culturii, nu are timp sa le digere indeajuns. Gioconda lui Leonardo cuprinde in sine o zbatere teribila a spiritului, o inovatie tehnica remarcabila, tipica titanilor Renasterii. Aceeasi imagine poate fi obtinuta cu un efort mult mai mic si cu implicare spirituala mult mai redusa, folosind aparatul de fotografiat mai mult sau mai putin performant, cu lumini artificiale bine modulate si cu un model gasit in lumea reala. Fotografia astfel realizata este asemanatoare ca perceptie vizuala cu rezultatul lui Leonardo scos dupa ani si ani de munca. Cineva care vine din spatiul extraterestru si nu are cultura vizuala nu ar putea face diferenta dintre cele doua imagini.

In felul acesta, in istoria culturii s-a produs la nivel macrosocial acelasi fenomen care se produce la nivel microsocial cu un curent. Acest fenomen reflecta dinamica elementului moda. Dupa ce se lanseaza ca avangarda, orice curent devine moda si apoi se demodeaza, nu mai spune nimic contemporanilor, care trec la alta forma culturala ce are ulterior acelasi destin. Valorile, tehnicile si tehnologia artei traditionale au fost asimilate de nonelite. In acest fel arta isi va fi pierdut functia ei esentiala pentru civilizatie, umplandu-se de produse mediocre sub raportul spiritual. Elementul conceptual a fost cel catre care arta si-a mutat centrul de greutate dupa ce cel jurnalistic si cel moda au devenit moda si s-au transformat in cultura de masa. Mai departe voi descrie in amanunte privind aceasta mutatie culturala a modernitatii.


vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 10. Arta moderna si respingerea elementului jurnalistic al artei traditionale

|


vezi articolul precedent
Arta moderna prezinta un om mai relaxat, mai liber si mai jucaus, unul care cauta noi posibilitati de expresie si comunicare mai curand decat sa se refugieze in lumea edenica a copilariei sau sa isi asigure eternitatea asa cum face arta traditionala.

Psihoterapia se face stiintific, profesionist, iar omul de cultura contemporan a avut aceasta experienta fie direct, prin frecventarea cabinetului de psihoterapie, fie indirect, printr-o educatie ceva mai relaxata. Aceasta, la randul ei, se datoreaza erei industriale, si inlocuirii sclavului clasic cu masinile moderne. Problemele de supravietuire ce se regasesc in psihicul omului traditional par a fi total lipsite de sens si de interes pentru boemul contemporan. De aceea, arta moderna (contemporana) este postpsihoterapeutica, inclinata mai curand catre experientele noi, concentrata in mare parte pe cautarea elementului moda decat pe reglarea conturilor cu trecutul asa cum se regaseste in elementul jurnalistic specific artei traditionale. Ea nu mai are nevoie de impacarea cu trecutul ci de descoperirea noului indiferent de ce ar putea gasi acolo. Scoaterea noului la lumina e mai importanta decat teama de a-i da liberate de actiune.

Arta moderna, in general, a inceput sa elimine treptat din continutul ei acest rol psihoterapeutic deoarece a aparut un tip de comunitate boema care traieste clipa si nu e interesata de grija zilei de maine. Extravagantele oamenilor boemi, libertatea lor, e de dorit de toti deoarece viata lor pare cu adevarat relaxata fata de constrangerile societatii traditionale pe care majoritatea le experimenteaza. Comuniunea cu profunzimea infantila sau primitiva se realizeaza de la sine in viata de zi cu zi prin respingerea rigiditatii comportamentale si a unui stil de viata stresant, orientat prea strict catre utilitate si eficienta maxima. In acest fel, relaxarea tensiunilor intre cele doua mentalitati, reintoarcerea la natura si incurajarea comportamentul ecologic, fac din omul contemporan unul foarte sensibil la protejarea mediului natural si a inocentei.

Artistul abstractionist isi permite sa sfideze realitatea si sa creeze modele artistice din care eroul/seniorul lipsesc. Arta abstractionista refuza elementul jurnalistic in masura in care refuza inchistarea spiritului conservator traditional pe valorile mistificate ale culturii traditionale. O astfel de stare de aroganta a artistului abstractionist este greu de conceput in arta traditionala. Ea reflecta insasi starea de democratizare a societatii insasi si relaxarea normelor educationale care conduc la o mai mare incredere a omului de rand in fortele proprii. Obedienta traditionala fata de o autoritate oarecare este in mare parte inlocuita. Refuzul elementului jurnalistic este cel mai important criteriu al artei abstracte in special, si moderne in general. Chiar daca apoi se poate interpreta o poveste relativ la formele abstracte prezente in imagine, totusi o astfel de poveste nu are obiectivitatea elementului jurnalistic din arta traditionala pe care privitorul il poate observa direct, fara interpretare.

Prin insistarea pe elementul moda, pe noutate si surprindere, arta moderna (si contemporana) pare la prima vedere ca renunta la repararea profunzimilor psihicului, la statutul psihoterapeutic al artei traditionale. Cu toate acestea, recursul la zonele obscure ale psihicului se realizeaza si in cazul inovatiei moderne in arta deoarece ineditul, noutatea modei este in masura sa se asocieze structural cu ineditul si unicitatea continuturilor psihice inhibate traditional. Astfel,acestea pot fi scoase la iveala prin intermediul acestei legaturi. Interzicerea traditionala a unor pulsiuni a facut sa le intareasca energetic in timp, si astfel ca vechiul interzis a ajuns apetisant si atractiv in epoca civilizatiei contemporane datorita dialecticii complexelor Traumatic si Eden, dublate de schimbarile profunde la nivel macrosocial. Elementul jurnalistic si cel moda difera in special datorita gradului si calitatii de dezamorsare genealogica a elementelor mentale reconstruite de arta. Elementul jurnalistic vizeaza refacerea mnezica a unor date degradate, in special datorita uitarii de la generatie la generatie a experientelor individuale. Elementul moda se refera mai curand la date neacceptate moral sau comunitar, dar inca nedegradate ci doar ascunse provizoriu pentru o eventuala scoatere a lor in prim-plan la momentul oportun. Se poate observa ca datele artei traditionale sunt mult mai vechi pe filiera genealogica ale mostenirii mnezice a individului pe cand cele stimulate de elementul moda se refera la unele mai noi si mai active.

Industria modei vestimentare ofera fenomenul entropiei artei cu care se poate intelege elementul moda din arta in general. El se realizeaza in trei timpi. Primul este al lansarii. Cand se lanseaza o moda, piesele au un pret mare si le cumpara cei instariti. Al doilea este al snobismului majoritatii care ii copiaza pentru a-si supraevalua statutul social si a se compara cu primii. Cel de-al treilea timp este desuetul, care apare atunci cand elita se plictiseste de ele si trece la altceva. Pretul lor scade in asa fel incat majoritatea si le poate achizitiona. Elementul moda este un adevarat fenomen de entropie al artei. El poate fi asemanat cu cel de entropie al universului lansat de unele curente ale fizicii contemporane care sustin ca universul se afla intr-o degradare continua si tinde spre dezintegrare. In acelasi fel orice arta, orice revolutie artistica se degradeaza, devine desueta in timp, consolidand premisele unei alte revolutii si a aparitiei unei alte noutati. Se poate spune ca spiritul uman colectiv a asimilat revolutia artistica si e dispus sa mearga mai departe.

Criteriile elementului moda sunt doua. Primul are specific formele neobisnuite pentru gustul epocii. Celalalt este noutatea si inovatia tehnica a materialelor si suporturilor. In primul caz, formele sunt in marea majoritate forme inventate de artist, sau unele forme geometrice, exotice, florale si geologice rare, pe care istoria artei si culturii nu le-a consemnat deloc sau foarte putin, tocmai datorita raritatii lor. Orice produs cultural care indeplineste aceste criterii poate fi incadrat in elementul moda al artei.

Elementul moda nu apare din nimic in arta moderna. El se regaseste si in arta traditionala. De exemplu, nudul in Renastere este o reintoarcere la traditia antica la care artistii secolelor 14-16 au subscris. Tehnicile inovatoare ale picturii in ulei sunt parte din elementul moda ce se regaseste asadar in arta secolelor trecute, insa a fost insuficient numai prin sine insusi asa cum se intampla cu arta abstracta. Arta traditionala a dorit ca elementul moda si elementul jurnalistic sa mearga mana in mana si sa se sustina reciproc, depasind astfel traditia de pana atunci. Iata ca nu trebuie inteles ca intre arta traditionala si cea moderna s-a produs o ruptura radicala, asa cum se crede, ci ca intre ele exista o continuitate. Elementul jurnalistic al trecutului si-a pierdut doar din rol, si nu a fost total inlaturat. Exista o parte din arta contemporana generala unde acest factor nu doar ca nu s-a pierdut, ba chiar a prosperat. Urmatoarea sectiune va analiza ceva mai amanuntit aceasta situatie.

vezi articolul ulterior

Principiile artei teoretice 9. Reperele artei traditionale

|


vezi articolul precedent
Amenintarea robului si convingerea lui sa presteze munca in favoarea seniorului face parte din cultura clasica prin excelenta. Cu cat amenintarea este mai severa cu atat robul este convins sa fie mai eficient, sa aiba „frica de Dumnezeu”. O astfel de masura dezumanizeaza atat robul constrans sa ramana la o mentalitate primitiva cat si seniorul care devine o figura de piatra, gata oricand sa taie in carne vie atunci cand apar semnele nesupunerii. Acesta, la randul sau este terorizat de perspectiva posibilelor razbunari ale supusilor. Severitatea, rigiditatea, intoleranta, demnitatea excesiva si mandria sunt valori al moralei traditionale, cu ecouri profunde in starea sa psihica.
Temele artei traditionale vizeaza intrebarile filosofice ale omului cu privire la propria existenta sau exprimarea propriilor trairi, spre deosebire de temele artei primitive, care sunt independente de astfel de manifestari. Ea reflecta elementele religiei primitive, ca religie a convietuirii cu natura. Aceste intrebari se datoreaza unei angoase specifice mentalitatii clasice, respectiv tendinta robului spre revolta, reprimata de educatie si teama seniorului de revolta supusilor, sau de atacul unor seniori rivali. Atat robul cat si seniorul resimt profund in viata or cotidiana amenintarea mortii, fapt ce se regaseste, intr-un fel sau altul, in cultura lor. Arta traditionala incearca sa gaseasca un taram de refugiu iluzoriu in fata acestui razboi psihologic intre clasele sociale specifice statului clasic. Temele artei traditionale sunt:
  • Eternitatea si nemurirea sufletului este o tema specifica societatii traditionale, datorita supunerii celor care adera la o astfel de credinta fata de o autoritate sociala superioara. Sclavii societatii clasice isi accepta mai bine situatia daca li se face o astfel de promisiune culturala a vietii vesnice, iar eroismul seniorial este si el sustinut de convingerea ca dupa moarte sufletul va continua sa traiasca. Atat supunerea robului cat si eroismul seniorului sunt parte a societatii clasice, interactionand retroactiv si, astfel autoreglandu-se.
  • Iubirea traita la maxim, cu conotatii metafizice este tema care acopera regulile rigide ale societatii traditionale asupra sexualitatii. Sexualitatea este o gratificare importanta pentru omul clasic, in special pentru rob. Amenintarile specifice educatiei salbatice se convertesc psihodinamic in cresterea energiei libidoului *. Anatemizarea unui astfel de comportament de catre morala clasica este in masura sa inferiorizeze cultural robul in favoarea statutului privilegiat al seniorului. Pentru a o „scuza” pe a lui, seniorul avea nevoie de o „mica” ajustare culturala, asa ca investirea ei metafizicista a fost o solutie culturala de compromis. Inhibarea sau anatemizarea comportamentului sexual liber isi are reculul intr-o spiritualitate a amorului metafizic. Sexualitatea de tip clasic devine astfel nevroticista, cu toate complicatiile ei specifice, si regasita ulterior in cultura traditionala. Se poate vorbi de un beneficiu primar al iubirii clasice abstracte si necarnale (ca de altfel pentru orice simptom psihic) prin care indragostitul vrea sa isi obiectiveze apartenenta la o clasa sociala superioara. Fiind o sinteza intre sexualitate si maternitate, iubirea clasica este o portita de refugiu catre varsta de aur a copilariei din fata razboiului psihologic al societatii clasice.
  • Depresia, gasita in tematica elegiatica si tragica, reflecta subiecte concrete si evenimente istorice care au tendinta de a evidentia micimea omului in fata destinului a evenimentelor istorice, cosmice, geologice, etc. Immanuel Kant a teoretizat conceptul de „sublim”, ca pe un fel de forta mistica a naturii dezlantuite sau a imensitatii abstracte, gandite subiectiv de om. Insa toate acestea sunt in masura sa puna in evidenta forta metafizico-relgioasa a eroismului seniorului, puterea lui de a decide asupra supusului si, astfel, convingerea acestuia din urma spre a-i plati birul. Teama acestuia relativ la fortele stapanului sunt proiectate apoi in realitatea exterioara. In felul acesta mai intai se creeaza divinitatea** si apoi, acest concept semiateu de „sublim”, la care educatia salbatica are un rol hotarator.

    Un astfel de concept este in masura sa cuprinda in el mai intai nevoia umana de supunere si servire fata de o forta implacabila a universului, cu care omul clasic ameninta voalat posibilii sai agresori. Insa retragerea lui din albia traditionala a religiei, si mutarea catre elementele concrete ale naturii si universului, atesta pe de o parte indoiala stiintifica fata de vechile percepte ale religiei, si nevoia de siguranta stiintifica regasita in aceste elemente „sublime” palpabile si vizibile de oricine. Pe de alta parte el atesta un refuz incipient al sfarsitului epocii clasice de a accepta infruptarea autoritatii seniorului din cea a divinitatii. Cresterea ateismului sau coabitarea sa din ce in ce mai pregnanta cu elementele religioase se datoreaza in principal refuzului din ce in ce mai pregnant al omului clasic de a accepta puterea seniorului, ceea ce a si condus la limitarile drastice de putere specifice democratiei contemporane. Marile razvratiri ale supusilor impotriva regilor si imparatilor, ca Revolutia Franceza, sau cea Bolsevica, s-au facut cu mentalitati declarat atee. O astfel de eliberare politica de sub sclavagism se face cu pretul subminarii religiei, si conduce automat la anularea confortului iluzoriu al nemuririi sufletului din primul punct al aceste enumerari***. Existentialismul secolului al XX-lea, cu elementele sale depresive, de asemenea are coordonate ateiste clare. De aceea se poate spune ca elementele depresive sunt portile trecerii mentalitatii clasice catre cea moderna.

    Umorul este in fapt o contracarare a temei anterioare, fiind insa mai reprezentativ pentru clasele de jos. Structural vorbind, umorul este acel fenomen psihic ce permite eliberarea temporara si sublimata a tensiunilor psihice rezultate ca urmare a represiunii culturale la care sunt supse clasele de jos. Umorul excesiv, folosit fortat in aproape orice situatie, este tipic pentru un astfel de stadiu cultural. O astfel de stare emotionala este specifica organizarii societatii clasice. Folosirea lui in orice situatie, jovialitatea permanenta poate deriva in cultura kitsch, si o astfel de cultura este o parte din cultura clasica.



* Libidoul crescut in intensitate a animalelor pradate si scazut in intensitate la pradatori se datoreaza incercarii de adaptare a prazii la conditiile de mediu prin cresterea numarului de membri. Un libido puternic poate regla o astfel de cerinta de supravietuire a speciei animalului pradat. Psihologia experimentala a confirmat acest lucru prin observarea cresterii intensitatii libidinale la cimpanzeii carora li se administra periodic microsocuri electrice resimtite dureros in comparatie cu cei carora nu li se administrau astfel de microsocuri. 

** Este cunoscuta parerea lui Freud dupa care religia este de fapt o proiectare in univers a mentalitatii infantile oedipiene ce supravietuieste in adult. Dupa Freud, divinitatea este, in univers, pentru adult, ceea ce este parintele pentru copil in interiorul familiei. Sustin si eu aceasta idee. Dar cred ca, asemenea oricarui fenomen psihic complex de talia religiei, si in acest caz este implicata "supradeterminarea", adica prezenta unui alt sens, in principiu diferit fata de primul oferit in intelegerea sa. "Supradeterminarea" este un fenomen universal si foarte des intalnit, si nu rar, asa cum l-a gandit Freud. Actul psihic este o rezultanta a unor sensuri multiple, condensate in aceleasi continut. Pentru faptul ca psihanalistii au dat interpretari diferite unor astfel de acte psihice, multi au concluzionat ca "stiinta" lor ar fi una fantastica, ce nu se bazeaza pe realitate. Insa fiecare dintre ei vedeau unul sau cateva dintr-o multitudine de astfel de sensuri pe care le contine un act psihic. Asa ca multiinterpretarea e un fapt normal, astfel fiind construita mintea omeneasca. Din pacate si unii psihanalisti au ramas blocati in aceasta capcana epistemologica, refuzand sa accepte "parerile" altor colegi. De aceea nu am nici o intentie de a face aceeasi eroare de a respinge teoria freudiana microfamiliala a divinitatii, insa, per total, cred ca cea macroculturalista este mai importanta in pondere. Dar asta deja este o alta dezbatere. 

*** Freud a analizat si el acest fenomen, in fata caruia insa, din pacate, s-a oprit cu analiza doar la nivelul nevroticist oedipian-microfamilial, refuzand sa mearga mai departe si sa ii faca o analiza macrosocial-politica.