Comment la recentul interviu al lui Boris Groys

|


Am citit recent un interviu al filozofului si teoreticianul Boris Groys publicat aici.

Lucid.

Cateva lucruri am de adaugat la aceste idei, anume ca statul s-a implicat sistematic in a sustine arta abia recent, in secolul al 20-lea. Arta elitista a fost sustinuta de elite politicie, religioase si financiare gen de Medici, Filip IV sau Guggenheim. Chiar daca uneori au facut-o din functii oarecum publice aceste elite s-au manifestat ca niste elite si nu ca niste functionari tipici. Acropolele atenian nu se poate face fara o usoara dictatura in democratia de pe timpul lui Pericle. Fara autoritatea lui Pericle nu mai facea el Fidias grozaviile Atenei secolului V ien. De aceea a si fost pus sub acuzare de catre "popor" odata cu Pericle.

Statul ca ansamblu de institutii mai mult sau mai putin democatice nu poate sustine decat arta traditionala in care toata lumea crede, respectiv arta bisericeasca si arta populara/pop-comerciala. Ori astea sunt deja manierisme fata de care arta revolutionara se revolta.

A spune ca statul nu mai sustine arta si ca lucrul asta devine o initiativa privata e o viziune distorsionata a fenomenului. De fapt statul postbelic s-a implicat decisiv in sprijinirea artei tocmai pentru a scapa de experienta nazismului care a blamat artistii vremii. Ca sa se dezica de o astfel de situatie ce arata cam ce inseamna putere politica si ce pericole inseamna ea, statul postbelic a luat artistii cu lugu-lugu convingandu-i sa renunte la expresionism si disperare si sa aleaga teme mai vesele pentru a mentine ridicat tonusul muncitorului. Si atunci el le-a creat institutii mai mult sau mai putin utilesi populare/populate dar menite sa aduca artistul inapoi in veselie de pe culmile disperarii. Asta e reteta "postmodernismului". Am analizat ceva mai in detaliu fenomenul in ce mai recenta revizuire a lucrarii mele "Contradicţiile, iluziile şi virtuţiile postmodernismului".

Asta e reteta multor institutii mai mult sau mai putin artificiale create doar pentru a oferi joburi celor care au trecut prin ani buni de scoala. Pentru ca daca acestor oameni nu li se creaza locuri de munca si ei se apuca sa strige in gura mare ca sunt someri desi au terminat tz-spe scoli atunci nici copilul muncitorului nu va mai merge la scoala; muncitorul isi trimite odrasla la scoala in speranta ca va avea o viata mai buna. Ori daca aia destepti ajung someri ce sanse ar avea el? Si atunci in loc sa asambleze masini din care sistemul sa isi traga partea muncitorul fie ajunge cersetor, fie vagabond, fie infractor, fie mic-fermier. Ceea ce nu da bine la economie. Muncitorului trebuie sa i se creeze iluzia cum ca daca trage de el si hardworkaieste va fi rasplatit si va avea o viata mai buna. Entuziasmul lui se regaseeste in productie si in final in insasi economie. Un intreg spectru de institutii incepand de la scoala e menit sa il manipuleze sa il aduca sa munceasca in fabrica si sa sustina economia globala mai curand decat sa lucreze pentru sine. Daca lucreaza doar pentru sine atunci statul ia forma despotico-tiranica pentru ca se vede mult mai clar ca i se fura din bunuri. Daca e atras in angrenajul general al fabricii acest lucru e mai putin vizibil si sistemul pare mai democratic si mai uman. Daca imparatul/regele/principele ameninta pentru a lua birul sistemul actual manipuleaza, entuziasmeaza, creaza iluzii pentru a/l face pe sclavul contemporan sa munceasca. Daca artistul deconstruieste aceste iluzii atunci productia scade si ea.

Povestea dramatica a unor artisti ca expresionstii germani de la inceputul sec. 20 care vorbesc de fapt despre salbaticia capitalismului din acea perioada tare demoralizeaza entuzismsul cel atat de profitabil al muncitorului. Si atunci s-au creat aceste institutii iar arta s-a "postmodernizat" devenind mai flecara. Nu conteaza ca mesajul a ajuns mai putin la muncitor; popul comercial si popul elitist au impins si mai departe aceasta apropiere.

De vreo 30 de ani incoace insa lucrurile s-au schimbat. Artistul a fost camuflat si inghesuit de o penurie de mesaje comerciale ambalate artistic in forma de publicitate. Poa' sa-si planga el de mila cat vrea ca lumea se uita la un sidcom si rade in hohote. Nu s-ar auzi. Asa ca sistemul isi permite sa "se retraga" pentru ca "starea natiunii" nu mai trece prin elite ci prin productii consumiste ce reiau teme mai vechi si carora li se da fie happy end fie happy start sau happy allover. Practic in aceste productii consumiste sunt investite atat profitul companiilor care le sponsorizeaza sau le cumpara spatii publicitare cat si profitul sistemului politic care aduce in zona familiarului figuri politice noi de care sclavul se indragosteste si asupra carora investeste noi vise de eliberare. Daca arta clasica isi schimba valoare cu maretia seniorului care o cumpara, fiecare dublandu-si astfel capitalul, dimpotriva arta consumista distreaza sclavul si il face sa isi uite disperarea. Pentru ca el undeva in adancul sufletului se simte amenintat cu moartea daca nu e profitabil la fel cum erau si stramosii lui. Daca faci arta elitista il convingi pe sclav ca e prost si ca isi merita soarta. Daca faci arta consumista il faci sa uite ca e prost si chiar sa se simta bine ca e prost. Astfel toata lumea e fericita! Statul a scapat de povara artistilor- ca tare ciudati mai ereau (sic!)

Un gunoi stingher pe o strada oarecare din Bucuresti

|



"Sunset" in varianta trance-progressive

|


TOAMNA MUZICALA CLUJEANA editia a XLIV-a l-a aniversat pe Dan Voiculescu

|


Remarcabilul compozitor si muzicolog a trecut in nefiinta in urma cu mai bine de un an pe 29 august 2009. Festivalul "Toamna Muzicala clujeana" i-a adus un omagiu.





La eveniment a participat si Gigi Becali, un pic cam suparat pentru ca Steaua a luat bataie:


Ju$titia in folclorul urban

|


Am gasit acest graffiti pe langa ministerul Justitiei. Nu stiu daca autorul ma cunoaste. Nici eu nu il cunosc. Dar cert e ca ca amandoi cunoastem "legile ju$titiei" ;)

Michael Jackson & Gabriel Baldovin-Political and musical duet

|


remake of original Michael Jackson song „They don't care about us”

In paralel cu studiul facut pe blogul opinium si in relatie cu tema anterioara



Pentru download aici: http://www.divshare.com/download/25982245-bbf

Terrorism as a pillar of state

|








Here is the text that sustains these images:

http://baldovinconcept.blogspot.com/2010/02/terrorism-as-pillar-of-state.html

Cosmic trip

|








Speech despre ecologie sociala prin arta urbana sustinut la ECO FUN 2010

|


Cum se poate transforma JUSTITIA INEFICIENTA in JU$TITA €₦EFICIENTA

|




Foarte simplu. Plasezi $ si € in zone strategice. Si atunci Justitia iti devine favorabila... ;)



Ca la conversia propozitilor din logica: toti S sunt non P (Sa-P) = unii nonS nu sunt P (-SoP) = unii $ sunt P ($iP). E logic!
De aici rezulta clar ca cei ȹ sunt P iar cei $ sunt ȸ deci Sa traiti P!


PS. Textul semigrafitti original "JUSTITIA E INEFICIENTA" apartine unui autor necunoscut dar foarte des intalnit in societatea romaneasca. Mai greu de gasit/prins in flagrant e cel care umbla cu $ si € pentru a schimba cursul lucrurilor...

Superlightic speed

|


Cam asta am facut in ultima luna






Viata lui Ion Barladeanu

|


Sunt ferm convins ca Barladeanu e impins mult in fata. Explozia lui din ultima vreme are in spate mult, mult PR. Cumva acest lucru este chiar justificat tinand cont de discriminarile pe care un om de genul lui le-a suportat din partea sistemului. Faptul ca nu a avut studii a fost un handicap insa a avut si un revers pozitiv pentru el. Barladeanu a avut imensa sansa de a se fi trezit deodata cazut in loteria profilului marelui artist. Ignorat si chiar usor absent fata de un public mai mult sau mai putin snob, cu episoade de exces de consum de alcool el devine ulterior emblema pentru o stare de fapt. Barladeanu mi se pare un fenomen monden, un circ iar agitatia din jurul lui e similara cu agitatia din jurul elefantului care picteaza sau a robotilor care joaca fotbal. Iata ce poate face un boschetar! Iata ce e de fapt cultura insasi!

Ca sa fii un artist mare iti trebuie un principe/rege/dictator mare care sa te ocroteasca, o catedrala mare pe care sa o decorezi sau un grup social care sa se impotriveasca acestora. Tu ca artist devii astfel o emblema pentru aceste forte sociale ascunse la fel cum este vedeta sportiva pentru suporteri. La drept vorbind, tinand cont de marginalitatea specifica culturii romane, asa ceva nu prea exista. Asa ca din start are un handicap de evaluare. Dar astazi granitele nu mai sunt atat de stramte. Eu nu stiu sigur daca Barladeanu este sau nu un artist mare pentru ca maretia artistului nu depinde doar de artistul in sine ci si de publicul care investeste continuturi psihice proiective in el. asa ca nu ma pot pune in pielea publicului sa stiu ce gandeste.

Consider totusi ca talentul lui Barladeanu este mult peste medie insa ramane totusi departe de a fi unul genial. Cel putin din ceea ce a facut pana acum. Nici un artist genial de pana acum nu a fost atat de „incult” fata de productiile contemporane ale semenilor. Van Gogh sau Miro au facut ulterior studii in cariera lor si niciodata nu le-au asimilat destul la fel cum probabil ca nici Barladeanu nu va putea fi vreodata un virtuoz al desenului. Dar au stiut exact ce se intampla cu colegii lor de generatie sau macar cu unii dintre ei. Poate si asta e o prejudecata tipica artei insa dupa aceleasi criterii ale artei el nu este un artist genial. Poate arta viitorului il va atesta astfel. Dar cine stie exact cum va fii arta viitorului!?

In fotografia alaturi de Angelina Jolie el arata a artist pop de lumea a treia. Un Andy Warhol ar fi avut fie o reactie de ironie fie de profetica (dar totusi superioara) acceptare a statutului ei de superstar umflat cu pompa consumersimului. Barladeanu a avut atitudinea umila a intretinutului, a marginalului care primeste vizita starului in numele UNICEF. Cred ca asta e popul specific romanesc. Un pop lipsit de fond asa cum in buna parte cultura romaneasca este.




In momentul acesta cred ca principalul rol al artei este acela al deconstructivitatii, al dezmembrarii falselor mituri create de civilizatia corporatista dar si cea clasica deopotriva, al artei care exceleaza in forma dar careia ii lipseste spiritul. E posibil sa ma insel dar pentru mine artistul genial contemporan nu este doar un simplu manufacturier de imagini si forme asa cum a fost pana mai ieri. Nu pot sa accept asta in inflatia perisabila de imagine de astazi. Artistul genial contemporan schimba mentalitati ci nu doar simple gusturi care au ramas prizonierele unor realitati sociale de mult apuse.

Lucrarile lui Barladeanu nu au acea scanteie tipica geniului daca asa ceva exista cu adevarat. Raman la parerea ca sunt banale. Dar oricum asta nu inseamna ca ar fi proaste sau neimportante atata timp cat o multime de artisti au renuntat la „genialitate” si originalitate in favoarea focalizarii atentiei fata de o simplitate pierduta. Pe de alta parte chiar daca artist genial ar mai fi o sintagma contemporana viabila tot nu as putea ca productia sa sa se restranga doar la imagine, doar la forma. Pentru arta de pana acum parca da dovada de prea multa natura, prea multa naivitate si prea putina aperceptie artistica. El nu stia si nu stie nici azi mai nimic despre istoria artei.

Intrebarea „Sa ma lamuresc… ce e pop-artul?” este realmente induiosatoare. Omul asta e un Henry Rousseau de secol 21 al Romaniei. Ca in bancul cu Romania aflata la 100 de ani in urma. Intrebarea lui ma trimite cu gandul la ceea ce i-a spus intre 4 ochi lui Picasso: „ Amandoi suntem cei mai buni pictori actuali: eu in arta moderna si tu in arta egipteana…”.

Nu-mi iese din cap imaginea cu el stand pe acea saltea abandonata la ghena si exclamand „mi s-a urcat celebritatea la cap”. Sau, mai tarziu in film un dialog cu o locatara:

„– am auzit ca esti celebru
– da, mai car doua tomberoane si gata…”

Dar tipul acesta de naivitate totala mi se pare foarte interesant. Avem de a face cu o ciudata joaca cu ideatia paranoida si tot la fel de neconstient Barladeanu ajunge paradoxal sa fie profilul tipic al artistului marginal prin esenta dar dominat de fantasme egocentrice. Dincolo de acest profil universal al marginalului cred intr-adevar ca el poate constitui profilul national, romanesc al artistului pop.

Asa ca pe de alta parte nu as vrea sa cad in gogomaniile unui fost profesor de-al meu din facultate care doar pentru faptul ca nu subscriam la ideile lui pseudo de toate felurile ma acuza ca nu constientizez ceea ce pictez si ca doar natura lucreaza in mine. Primele lucrari ale diferitilor artisti oricand ar putea fi vandute la licitatie si recunoscute ca arta desi nici ei probabil ca nu cunosteau mai nimic despre istoria artei. Iata cel mai parsiv mod de a demola pe cineva in ciuda meritelor: il acuzi ca nu e stapanul propriilor sale rezultate. Sute de ani artistii au recunoscut ca sunt doar niste instrumente ale divinitatii si iata ca vine un tembel ca asta care are pretentia ca revolutioneaza arta sa te desfiinteze. Asa ca ma intreb: daca de fapt toate teoriile noastre despre arta pe care le „constientizam” sunt de fapt niste fenomene secundare si niste erori?

Am stat mult si m-am gandit la omul asta. Am stat si in preajma lui si l-am observat cu atentie. In ciuda unor stangacii inerente el degaja un anumit soi de calm, ceva special. Ca ne place sau nu, ca se suprapune peste conceptiile noastre despre institutii sau nu, Ion Barladeanu este totusi un artist. Un artist interesant si un om interesant. Dincolo de artist Barladeanu e un personaj. Eu am fost si inca sunt foarte circumspect fata de Barladeanu. Si astazi cred ca lucrarile din expozitia lui au fost un pic neinspirat alese in sensul ca nu reflecta ceea ce cred eu ca e important la el: viata lui, povestea lui. Poate ca tocmai asta il face artist, un artist al vietii. Atractia fata de cultura si memorarea diferitelor date culturale il face totusi un artist tipic.

Ceea ce este remarcabil la acest om este vocatia artistica needucata care a reusit prin sine insusi sa faca ceva mai mult decat mondenarie. Asta se vede de la distanta. Chiar si un micron de ironie adaugat la constructele oficiale dezvoltate de presa atesta prezenta de spirit care refuza falsul si inautenticul. Un test major, mult mai sever decat experientele traumatice pe care le-a avut pana acum este gestionarea succesului. Daca va ramane la fel de „critic” fata de sistem asta ar fi certificatul unui artist mare intr-adevar . Daca va deveni o simpla parte din el atunci din pacate este doar o strategie abandonata de PR.

Ceea ce mi se pare mie interesant la Barladeanu nu e colajul lui mai mult sau mai putin ironic. Orice consumator de mondenitate are destule pusee ironice la adresa minciunilor subtile care stau la baza metanaratiunilor implementate de neotemplele mass-media. Tocmai de aceea mondenitatile au un mare grad de fenomen paparazzi in ele care deconstruiesc ele insele aceste mituri comerciale provizorii. Nici eventualele sale exercitii de compozitie nu le consider remarcabile. Compozitia e in principal un exercitiu al artei abstracte ceea ce nu prea face el. Nu se poate spune ca ar stapani compozitia specifica artei abstracte. Cele cateva exercitii compozitionale care pot fi vazute in lucrarile lui sunt deja preluate de la fotograful anonim al revistelor din care sunt decupate. Iar ca sa faci compozitie in arta figurativa iti trebuie mult mai multa cultura vizuala decat are el.

Cert cu adevarat este ca omul Barladeanu este dovada vie a scolii anacronice din Romania. Scoala romaneasca a fost incapabila sa ii descopere si sa il ajute sa isi dezvolte talentul, repet, un talent mult peste medie. La fel ca si in cazul lui Costel Busuioc si Ion Barladeanu este dovada clara a ineficientei scolii romanesti. Daca nu ai bani sa te duci la scoala sau sa faci lectii particulare, daca parintii sunt nevoiasi atunci ai toate sansele sa ajungi in mizerie sau, cel putin sa nu poti sa-ti valorifici talentul pentru ca oamenii care ar fi trebuit sa fac acest lucru nu au fost promovati. Altii au ajuns artisti cu diplome doar pentru ca s-au investit in ei lectii particulare cu palnia si le-au asimilat papagaliceste si acum sunt patroni de cazinouri sau de en-gross-uri. Asta inseamna ineficienta unui sistem care mimeaza civilizatia.

Cand ii observi viata nu poti sa nu te gandesti la toti fariseii artei cocotati pe functii inalte si care au inghitit pe nerumegate tone de informatie culturala din care nu s-a ales nimic. Au ramas niste obezi culturali. Omul asta aprins din zbor esentialul chiar si in doza redusa in care poate supravietui selectiei facute de presa. Sunt altii care au studiat biblioteci alese si nu au retinut cat a retinut el din reviste. Aici cred ca e puterea lui.

Ceea ce e cu totul remarcabil la acest om este „destinul” libertatii asumate. Tot felul de papagali repeta cu obstinatie cum lumea in care traim e libera si ca fiecare e liber sa faca ce vrea. Nu e deloc asa. Libertatea costa. Barladeanu e exemplul cel mai tipic al modului in care sistemul transforma omul simplu si naiv dintr-un spatiu inocent intr-un homeless urban! Ma doare drept in 3 litere despre vorbele goale cum ca trebuie sa oferi ceva la schimb ca sa primesti beneficiile civilizatiei. Omul a avut acea scanteie umana naiva, a avut talent si destula inteligenta si totusi sistemul l-a batjocorit astfel. Chiar cu incapatanarea si capacitatea lui de a rezista presiunilor sistemului tot nu a putut scapa de acest destin absolut malefic. Chiar si statuile pe care sistemul i le face acum sunt niste reparatii ieftine venite din partea mentalitatii de casta. Daca intr-adevar nu va stii ce sa faca cu celebritatea atunci destinul lui va fi pus pe seama unei erori de judecata de-a lui Dan Popescu. Dar daca intr-adevar va confirma aceasta celebritate si se va dovedi un artist genial toata lumea va ramane cu impresia cum ca comunismul e rau iar capitalismul si democratia sunt bune. Iata de fapt insusi sensul artei!

Photoshop puppet warp

|


Transform tool (Ctrl T) si liquify (Shift+Ctrl+X) inlocuite de puppet warp.

Cat timp se aloca pana acum pentru a face ajustari de imagine de genul celor din filmul de mai jos...


Flying

|


Am facut o piesa mai vesela-- de primavara


Cu₤tura Bis€rica Ju$titia

|


Ce pictam in 1995

|



15 -02 -2010
Pictura ca pictura... Da' spatele lucrarilor e mistooo!!!


Artisti vi se pregateste ceva!

|


Am spus-o pe blogul opinium: Romania s-ar putea sa nu fie buna pentru bruma asta de democratie care exista în Occident. Apucaturile dictatoriale ale omului simplu din Romania se regasesc în emisiunile la care se uita, în politicienii pe care îi voteaza si chiar în legile pe care le face cand devine politician. Asa ca încet dar sigur presiunile asupra artistilor si libercugetatorilor încep sa devina mai acute.

Iata ca dupa ce politicienii au rezolvat problemele sociale în sfarsit a venit si timpul artei pentru a fi... rezolvata.

În ultimul secol arta si-a permis niste libertati neacceptate de statul semitotalitar supranumit democratic de astazi asa cum exista el în Occident. Conflictul pe care arta discentrica l-a realizat cu autoritatile este specific acestei semidemocratii occidentale. Ori la noouuooooiiiii... fiind atat de firava saracaaaaa democratieee.... nu mai poate ea suporta si arta lasata de capu' ei.

La aproape un deceniu de cand am scris "CIVP" astazi sunt convins ca postmodernismul la fel ca si realismul socialist sunt strategii de contracarare a anumitor întrebari si probleme de natura politica sau pur si simplu de exprimare de sine puse de unii artisti care pot rasturna "ordinea mondiala". Pentru a-i face mai putin vizibili statul, prin reprezentantii sai de baza – politicienii, au sustinut discret astfel de miscari artistice de întoarcere la mentalitati mai comode pentru statutul lor de paraziti sociali. Dupa ce postmodernismul si realismul socialist se dovedesc a se fi fumat iata ca "baietii destepti" inventeaza un pat al lui Procust pentru artisti. Practic dupa ce aceste curente/miscari de gen "Stefan Gheorghiu" au cam dat faliment politicianul roman s-a întors la sapa lui dictatoriala cu niste prevederi tipice care sa reglementeze libertatile artistului si sa nu învete "prostii" pe sclavul contemporan indispensabil pentru bunastarea sa. Acestea suna cam asa:

Exista greseli de ortografie si fraze inconsistente ce repeta cuvinte si expresii si care uneori se apropie de anacolut. Desi gramatica era una dintre disciplinele la care se dadea examen de absolvire la facultatea de drept (si ne aducem aminte cat de dure erau examenele si ce concurenta era pana acum 10 ani la aceasta facultate) iata ca autorii unei astfel de proiect de lege par pur si simplu agramati. Se cam poate intui cum au luat ei examenele alea dupa „profesia” de politician pe care o exercita acum.

CAPITOLUL I
Art 2
(1) Activitatea de artist NU este un act de cultura de interes public. Desi artistul are un public al sau, totusi arta nu se face întotdeauna la comanda publicului si nici nu este decisa de gustul acestuia la un moment dat. Este foarte concludent aici exemplul avangardei începutului de secol 20 unde publicul initial a raspuns negativ propunerilor artistice ale anumitor artisti care apoi s-au impus în istorie si au fost chiar adulati de urmatoarele generatii.

Nota: Interesul public ar trebui sa-l faca cei ce stiu doar sa taie frunze la caini pe spinarea poporului. Sub aceasta sintagma de "interes public" politicienii îsi ascund parazitismul astfel ca realitatea sa sociologica atesta rau public pe care tagma lor îl aduc societatii. Binele poporului este de fapt binele lor pe supunerea poporului pe care îl înrobesc. Casa poporului e de fapt casa lor si saracia poporului.

(2) "obligatia de a insera lucrarile de arta armonios in spatiu" se poate aplica celor care fac realism socialist eventual. Armonia este un concept perimat pentru artele vizuale. Curente ca "dadaismul", "gestualismul", "touchismul", "minimalismul nongeometric", "actionismul" au intrat deja în istoria artei definindu-se fie ca anti armonie fie refuzand sa îi mai acorde armoniei vreo importanta. Artistul nu prea accepta obligatii. Le-au luat politicienii pe toate! Au obligatii în mai multe parti, stim...

(3) Acest tip de discurs este menit spre a interveni în munca artistului spre a-l manipula si în final spre a-l obliga sa faca lucruri de "interes public" sub pretextul "protejarii calitatii vietii". Calitatea vietii este interesul artei doar în masura în care se adreseaza spiritului. Arta are "implicatii majore asupra calitatii vietii" intr-adevar dar parca sunt implicatii mult mai majore asupra calitatii ei fapte de genul ca:

1. politicienii sunt paraziti ai societatii si economiei.
2. cu ajutorul sistemului social mafiot politicienii exclud de fapt omul de rand de la luarea deciziilor politice ale comunitatii.
3. pentru a-i mentine în stare de orbire si de robie politicienii dezorienteaza cetatenii cu informatii false, mincinoase, manipulante care se propaga atat în massmedia cat si educatie.

etc. etc. etc.

Art. 3 si 4. Afirmatii stupide. Istoria artei este plina de exemple de artisti fara studii sau fara studii terminate. Dupa o astfel de lege un Van Gogh, un Dali, un Cadere si multi altii nu ar putea fi recunoscuti drept artisti. Povestea cu cei 7 ani de ucenicie e uluitoare. Avocatii care au conceput astfel de aberatii au ramas cu studiul istoriei artei pe la Renastere cand artistul îsi începea cariera ca ucenic. (Frumoase vremuri, nu? Liderul politic comanda - artistul executa; nu ca acum cand nu mai e nici un pic de disciplina.)

Art 5. Trecem peste faptul ca fiind vorba de plural se scrie (arie) "ariilor" si nu "arilor" (întelegem... e defect profesional...). Probabil ca articolul asta e luat de la fisa de post al unui muncitor de pe la vreo instalatie anume si apoi schimbate unele cuvinte la el. De exemplu alineatul "a" chiar a ramas asa. Sau la alineatul "b" s-a schimbat "Verificarea instalatiilor de ..." cu "Verificarea proiectelor de arta monumentala..." . La fel si "c" si "d".

Dupa un astfel de discurs se vede ca avocazzii în cauza au doar o minima cunoastere a domeniului artei. Arta nu se face ca si conducerea si supraveghera masinilor sau a diferitelor dispozitive. Arta e o creatie a spiritului (liber) . De ce politicienii nu se apuca sa faca si arta fara sa mai fie nevoie de artisti? Se ia o mita si se face din ea o opera de arta! Hai ca sunt maestrii aici!

Fraza (2) este imbecila de-a dreptul. Am sa sterg cateva propozitii (menite parca sa o faca mai greu de înteles pentru cei fara educatie dar usor de sesizat de cei cunoscatori) pentru a-i arata inconsistenta: "Practica artelor vizuale este un act complex de creatie artistica, cat si realizarea de opere de arta". Zaaaaauuu?

CAPITOLUL II

art 6. Afirmatie eronata. Profesia de cadru didactic nu este identica si nu are legatura cu cea de artist vizual în cazul în care aceasta cu adevarat ar exista.

Art 7. (1) Artistul nu trebuie sa raspunda "fata de autoritatile publice cu privire la calitatea solutiilor propuse" si nici macar fata de "client". Daca clientului nu-i convine ce face artistul atunci poate sa nu cumpere arta lui! Asa s-a facut în istorie. O astfel de aberatie este menita cumva sa subordoneze valoarea unui artist si dreptul de semnatura fata de cutare sau cutare politician. Cu alte cuvinte un artist care critica prin arta lui politicienii se poate trezi persecutat. Autoritatile sunt invitate respectuos sa cante la alta masa cu aceasta ocazie.

Dupa cum se vede mai jos la Art. 9 artistul poate fi transformat în neartist datorita unor "abateri disciplinare" . De aici mai e un pas pana la interzicerea vinderii lucrarilor. Ganditi-va ca pentru ceea ce artistul face în mod curent de mii de ani, adica pentru vanzarea artei lui, acesta poate fi mai nou bagat la parnaie pentru primirea de foloase necuvenite. Ce bine ar mai functiona lupta împotriva coruptiei!!!!

(2) "Dreptul de semnatura" este o încercare de interventie barbara a mentalitatii birocratice în lumea artei. Asa ceva nu trebuie sa existe. Oricine trebuie sa poata sa se semneze si sa i se recunoasca valoarea independent de tendintele dictatoriale ale vreunui politician care vrea sa controleze cat mai bine supusii. Valoarea artei nu o dau politicienii si nici juristii ci publicul. Autoritatile pot ramane fericite cu acel "drept de semnatura" pentru contractele alea facute spre binele public ...

Art 8 (1) si (2) "Societatea/Ordinul Artistilor Vizuali" si-o pot baga domnii politicieni în... fund. Daca nu le ajunge artistii pot pregati în plus pentru ei niste ready made-uri care sa-i sature! Daca nici prevederea de mai sus nu îi satisface pe deplin se recomanda schimbarea orificiului.

Sectiunea a 3-a si a 4-a e cu bolborosiri sterile despre drepturi si obligatii. Iar întreg capitolul III tine de promisiuni, propaganda si statut juridic tipic pentru orice alta institutie a statului. Hai sa îi marginalizam noi pe cei care nu mai cred în autoritati si în ordinea mondiala, hai sa ne solidarizam în "respectul pentru autoritati" si sa vedeti cum veti fi protejati si ce bine o sa traim! Cam asa fac ei si cu fraierii pe care îi ademenesc sa mearga la vot.

Cumva asta este pretul platit pentru artisti acceptand "aripa protectoare" a statului. Statul îti da papica, te pune director de muzeu, te trimite la studii etc., etc. Acum si tu trebuie sa îi accepti birocratismele. Practic postmodernismul cam asa s-a construit. Cei care fac acest pact cu diavolul pana la urma vor ajunge mutilati de astfel de limbaj si mod de gandire si vor sfarsi în scleroza specifica. Riscul "meseriei". Cei care accepta sa lucreze ca artisti pentru stat si sa duca pe culmile gloriei ideile mistificate despre statul de drept, egalitatea de sanse, libertate su democratie merita o astfel de caricaturizare.

Personal consider ca daca statul face o comanda catre artist e normal ca acesta sa îsi impuna parerea si directia de lucru atata timp cat plateste. Din pacate însa tipul asta de demers este o mizerabila încercare de control a întregii arte contemporane. Fireste unii pot face arta siropoasa cu subiecte cu minciuni cum ca lumea e minunata daca omul de rand îi slujeste pe paraziti asa cum vor. Însa arta nu înseamna doar asta. Arta are tupeul sa o spuna si în fata si a spus-o dintotdeauna asa ca nu va putea fi suprimata acum de niste buticari care acum 10 - 20 de ani faceau bisnita si vindeau seminte. Din lupta cu arta nimeni n-a iesit învingator însa si cu mojicia asta nascocita de politicieni corupti nu va reusi. Rezultatul va fi ca într-un final le va mai arata înca odata nimicnicia si meschinaria. Statul nostru "democratic" cel tanar si cu muci la nas nu are experienta nazismului care a sucombat si pentru ca a încercat sa suprime arta moderna. Sttefani Ghiorghiii pot încerca multe însa nu vor ajunge prea departe.

Sunset - electro version

|